Cărți vechi și rare din colecția Bibliotecii „Ovidius”

Constatări fundamentate de „Proverbele Românilor”, Vol. II

Viața ne lovește de cele mai multe ori de ziduri imprevizibile, de care fugim în permanență, dar le regăsim mereu în jurul nostru, fiindcă așa ni-e sortit de Sus, să ne lovim de greutăți, să le depășim, apoi să profităm de binele dobândit, ca după o perioadă să observăm că parcurgem din nou aceleași etape, doar situațiile sunt diferite.

Toate aceste caracteristici par a fi specifice doar pentru unii indivizi, care-și analizează mai atent soarta, care văd mai mult viața-n gri, decât în roz, iar pe ceilalți îi percep mereu fericiți și încântați de destin.

De obicei, acești oameni pentru a-și alina necazul și pentru a se resemna în fața acestuia, recurg la vechiul proverb, pe care nu l-au inventat ei, ci l-au moștenit de la strămoși cu o semnificație și mai adâncă, cum că de soartă nu poți fugi, iar răul, cât și binele dacă are a se întâmpla – se întâmplă, căci așa a fost prestabilit cu mult înainte de a veni noi pe lume:

Ce׳ĭ e scris omuluĭ, în frunte-ĭ e pus.

                 Creangă, Pov. P. 82$220.–

Teodorescu, elev. Inv. prin T. Speranță.

Devisă fatalistă Sόrta fie-căruĭ om e stabilită maĭ dinainte și nimic nu o pόte schimbὰ.