Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

luni, 26 decembrie 2016

Copilăria în culoare

 Întâlnirile creative din cadrul serviciului Copilăria în culoare de la biblioteca Ovidius au fost concepute pentru a transforma timpul liber al copiilor  într-o activitate recreativă. Ei așteaptă cu mult drag  întâlnirile noastre pentru că aici găsesec locul unde  pot să se simtă degajați, dar totodată și foarte importanți. La ultima întâlnire din acest an copiii au primit cunoștințe despre noțiunea de punct - ca element principal în limbajul artistico – plastic,  fiind ajutați să identifice  punctul în diferite ipostaze și  metode de obținere, etc.  După care au fost rugați să realizeze o compoziție plastică folosind punctul ca element de limbaj plastic. Acestea fiind spuse, copilașii s-au manifestat artistic, fiecare după propria imaginație.

sâmbătă, 24 decembrie 2016

CRĂCIUN FERICIT!



Dragi prieteni, colegi de breaslă, utilizatori și prieteni ai bibliotecii!
În această seară este Ajunul celei mai pașnice sărbători, Ajunul Nașterii Mântuitorului nostru. Vă felicităm din inimă și vă dorim Flori Dalbe înmiresmate, dătătoare de rod și bucurie. În seara aceasta deschideți larg ușile pentru a primi vestea cea mare, adusă de colindători. Să vă fie casele luminate, iar sufletele pline de evlavie. Sărbători fericite, pace și multă-multă dragoste!
Cu drag, echipa bibliotecii Ovidius!

vineri, 23 decembrie 2016

La Biblioteca Ovidius, Pomul de Crăciun a fost decorat cu jucării confecționate de cititorii fideli!


La 22 decembrie s-a desfășurat finala concursului Jucării pentru Pomul de Crăciun. Obosiți, dar foarte entuziasmați, copiii au participat la discuțiile referitoare la tradițiile de Crăciun. Iar Crăciunul este sărbătoarea perfectă de reînviere a tradițiilor în familie. Dna Lilia Don-Ciobanu le-a vorbit copiilor despre tradiția împodobirii bradului, au aflat că acest ritual nu este specific românesc, este preluat din Europa Occidentală, secolul al XIX-lea. Apoi cei prezenți au fost antrenați într-un joc, pornind de la ideea metamorfozării omului în cuvânt. Astfel, copiii au scris în lanț, o scrisoare adresată lui Moș Crăciun, ei înșiși reprezentând câte un cuvânt. Au respectat formula de scriere a unei scrisori și semnele de punctuație, astfel conștientizând puterea cuvântului.
La finalul activității câștigătorii au fost desemnați de membrii juriului: Natalia Cojoharenco și Lucia Bacaliuc. Toți participanții la concurs au primit în dar dulciuri din partea Preturii sectorului Centru și li s-au oferit diplome.

joi, 22 decembrie 2016

Atelierul lui moş Crăciun

Şi-n miercurea aceasta la Ora poveştilor participanţii au continuat mesajul sărbătorilor de Crăciun. Mai întâi copiii şi-au amintit poveştile vizionate şi atmosfera ce domină în oraş. Apoi, cu ajutorul imaginilor propuse de bibliotecara Lucia Bacaliuc copiii au descoperit denumirea povestei Atelierul lui moş Crăciun. A contunuat jocul imaginilor, cine mai repede va potrivi culorile. Apoi, pe marele ecran au vizionat desenul animat ,,Atelierul lui moş Crăciun’’, după care a urmat lanţul întrebărilor şi răspunsurilor ingenioase. Activitatea a continuat cu cofecţionarea unei jucării, apoi a urmat formarea cuvintelor de la noţiunea ,,Atelierul lui moş Crăciun”. Dintre copii s-a evidenţiat: Ilinca Ivaşchevici, de la Liceul Gh. Asachi (36 de cuvinte). 

luni, 19 decembrie 2016

Micii cercetători ecologiști în așteptarea Moșului

 Duminică, echipa verde împreună cu bibliotecarele Viorica Moraru și Lilia Ciobanu au discutat despre stările de agregare ale apei: lichidă, solidă și gazoasă, circuitul apei, ploile acide.

În cadrul lecției de ecologie au fost desfășurate următoarele experimente: Capsula-creatură, Decorațiuni din ghips, Brăduțul dulce. Experimentul Capsula-creatură realizat de micii savanți, contribuie la dezvoltarea atenției, creativității, conștientizând că știința progresează, în ciuda poluării mediului. Micii ecologiști au descoperit că într-un minut pot lua naștere niște creaturi fantastice. Să fie oare magie!? Un alt experiment: Decorațiuni din ghips, a adus zâmbete pe chipul copiilor. Ei au reciclat cutii de ouă de prepeliță pentru a introduce amestecul din ghips, apă, colorant, astfel obținând forme de globuri pentru brăduțul de Crăciun. Acest experiment contribuie la dezvoltarea motricității fine, atenției și creativității. Experimentul: Brăduțul dulce preparat din chec cu vișini și jeleu, checul reprezentând tulpina bradului, iar jeleul verde, coroana lui, învață copiii că a mânca sănătos, este un mod de viață.
 



joi, 15 decembrie 2016

Paradisul din coșuleț

Iată-ne ajunși în Magia sărbătorilor de iarnă. Și-n miercurea aceasta la „Ora poveștilor”, participanții au vizionat povestea „Fetița cu chibrituri”. Copii au răspuns în lanţ la întrebări, iar picii au găsit culorile potrivite la imaginile cu evenimentele din poveste. N-a lipsit nici jocul de cuvinte de la noţiunea „fetiţa cu chibrituri”. Dintre copii s-a evidenţiat Tcaci Ştefan care a găsit cele mai multe cuvinte. Activitatea s-a încheiat cu paradisul din coşuleţ. Acestea au fost dulciurile copiilor.



luni, 12 decembrie 2016

O nouă carte românească lansată la Ovidius în preajma sărbătorilor



Astăzi, într-un început frumos de săptămână la noi la bibliotecă a avut loc un eveniment deosebit, o întâlnire a copiilor de la liceul „Mihai Viteazul” cu scriitorul pentru copii din România, Petre Crăciun, care ne vizitează nu pentru prima dată. Activitatea a început cu un cuvânt de salut adresat de directoarea bibliotecii oaspeţilor mici şi mari. Apoi, copiilor a vorbit un alt oaspete, un mare prieten al scriitorului bucureștean dar și al bibliotecii „Ovidius”, Alexandru Plăcintă. Petre Crăciun a vorbit copiilor despre cărţile sale, şi îndeosebi despre ultima sa carte „Cu Moş Crăciun în Ţara Copiilor Neîncrezători”. A povestit despre personajele principale, personaje care au devenit de nedespărţit inimii sale. Copii au făcut o surpriză autorului, în sala bibliotecii era o splendoare de alb-roşu, ei au venit cu căciuliţe de crăciunei pe cap, iar pe mâni purtau mănuşiţe albe, la fel cu portul eroilor din carte. Liceenii i-au făcut un cadou autorului, organizănd un recital de versuri crăciuniene „Nu-mi răpiţi copilăria”, „Nehotărârea”, „Dragostea născută din libertate” sunt doar câteva titluri,  şi au căntat cu multă energie „Omuleţii de zăpadă”.
Petre Crăciun scrie cărţile sale ca să ne farmece. Poveştile lui il seduc nu numai pe copii dar şi pe cei adulţi. Autorul s-a destăinuit copiilor că iubeşte această bibliotecă: „Mă simt aici ca acasă, a spus scriitorul, şi dacă scriu o carte nu pot să nu o lansezi aici. Iar dacă cărţile pe care le scriu vor bucura cititorii adică pe voi, eu mă voi simţi fericit!”
Întâlnirea a finisat cu o „mare” de întrebări adresate de copii scriitorului, la care domnia sa a răspuns cu multă dragoste. La final a împărțit cărți cu autografe copiilor și s-a fotografiat cu ei în fața Lăcașului Cărții.
Astfel de întâlniri au o mare importanţă în arta modelării sufletului copilului, anume la astfel de întâlniri copii cunosc tradiţiile strămoşilor, cunosc identitatea de care aparţin şi îndrăgesc basmele noastre româneşti.