Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Cultura în lume

31 ianuarie
1834: Se deschide, la București, Școala de muzică  vocală, de declamație și literatură „Societății    Filarmonice".
1901: A avut loc premiera absolută a capodoperei cehoviene „Trei surori", la Teatrul de artă din Moscova (regia: K. S. Stanislavski).
1990: A fost deschis la Moscova primul restaurant McDonalds.
2010 Avatar" devine primul film cu încasărî de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial.

vineri, 30 ianuarie 2015

O nouă întâlnire cu psihologul Ludmila Bolboceanu


Cea de a doua întâlnire a elevilor clasei a X de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” cu psihologul Ludmila Bolboceanu a fost așteptată de ambele părți. Copiii au venit din timp, bine dispuși, dispuși spre o nouă discuție, iar psihologul a apărut alergând, ca nu cumva să întârzie. Discuțiile au început la o cană de ceai. Au vorbit despre personalitate și stima față de om. Au abordat tema oboselii la liceu și tratării pedagog-elev de la egal la egal. Apoi au discutat cazul de omor și viol al copilei în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, trecând la suicid și cauzele provocării acestuia. Au analizat suicidul pe motiv de dragoste neîmpărtășită. Cel ce e cauzat de sărăcie disperată sau exces de alcool și droguri. A mai fost determinată o cauză, ce duce la suicid - dorința exagerată, râvnită. Au vorbit despre relațiile între colegi, când unii îi umilesc pe cei mai slabi. Dna Bolboceanu le-a vorbit elevilor despre educația corectă sau needucație, când liceenii veniți la un spectacol de dragoste se comportă ca niște sălbatici, reacționând la scenele de dragoste, prin fluierături, țipete, tropăieli. Au făcut împreună portretul unui om îndrăgostit, vorbind și de ranchiună și egoism. A fost un dialog deschis cu psihologul. Iar toate aprecierele de comportare au fost comentate în baza exemplelor din viață. La despărțire dna psiholog a solicitat ca la următoarea întâlnire să întreprindă o discuție doar cu fetele: „Să vorbim între noi, fetele”, a conchis Ludmila Bolboceanu. Domnișoarele intrigate și-au manifestat nerăbdarea. Proiectul „Fac ce vreau, dar știu ce fac” se bucură de priză la tineret.
 


Cultura în lume

30 ianuarie

  • 1561: A apărut „Tetraevanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi.
  • 1820: Edward Bransfield descoperă Antarctica
  • 1969: Ultimul spectacol public Beatles, pe acoperișul Records Apple din Londra. Concertul improvizație este întrerupt de poliție.

Bibliotecarul de cartier Vintilă Corbul, scriitor dintr-o familie foarte bogată

Semne de carte și biblioteci

Vintilă Corbul s-a născut la București în 1916  și provine dintr-o familie foarte bogată. Sofia, mama acestuia, deținea acțiuni la diverse bănci și studiouri de film americane, motiv pentru care vizitele în SUA  erau experiențe curente. Constantin Popescu Corbul, tatăl adoptiv al autorului, provine dintr-o mică, dar înstărită familie boierească; deținea multe proprietăți în București și în țară, podgorie la Drăgășani și chiar un grajd cu cai de curse. Lui Vintilă Corbul i s-a sugerat de către părinți că tatăl său vitreg este de fapt tatăl natural. C.P. Corbul s-a căsătorit cu Sofia, mama lui Vintilă, după divorțul acesteia de Mihail Economu, și i-a adoptat imediat copilul. Astfel se explică numele complet al autorului: Vintilă Dumitru Economu Popescu Corbul.
Deși visa să devină ambasador, la îndemnul părinților, Vintilă Corbul urmează cursurile Facultății de Drept și devine magistrat. În paralel, pentru a-și alimenta propria pasiune, urmează Facultatea de Litere și Filozofie - secția istorie. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, Vintilă Corbul se angajează judecător.
Fiind un răzvrătit", se căsătorește cu Ana Stoenescu, fata unui simplu muncitor. Vintilă Corbul a fost, în al II-lea Război Mondial, locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române.
După război, toate proprietățile familiei sunt confiscate. Vintilă Corbul și familia sa sunt evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai sunt valabile; este exclus din magistratură din cauza originii sale burgheze și a arestării tatălui său de către comuniști. Ocupă un post de bibliotecar, la o bibliotecă de cartier, dar este dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni. Vintilă Corbul, licențiat în istorie și magistrat, ajunge muncitor necalificat și, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal și Apă București), unde lucrează aproape 15 ani. La scurt, timp Ana Stoenescu divorțează și fuge cu un evreu bogat, în Los Angeles.
Câțiva ani mai târziu se căsătorește cu Ioana Sân-Giorgiu, fiica scriitorului legionar Ion Sân-Giorgiu, ce fusese judecat și condamnat la moarte de regimul comunist. Ioana Sân-Giorgiu a fost dată afară de la Conservatorul de Arte Dramatice și se vede obligată să se angajeze muncitoare necalificată într-o fabrică de cuțite. Pentru a-și completa modestul venit, tânăra familie începe să traducă opere literare din limbile franceză și engleză.
Din cauza condițiilor grele de muncă, Vintilă Corbul se îmbolnăvește de tuberculoză oculară, intră în concediu medical și rămâne acasă. În perioada de aproape 2 ani în care își tratează boala, începe din nou să scrie la aproape 30 de ani de la apariția ultimului său roman. Idolii de aur - Dinastia Sunderland Beauclair (3 volume) dă startul succeselor, cartea fiind editată mai târziu în franceză și poloneză. Din acel moment nu a mai fost nevoit să se angajeze.
În timp ce scria Căderea Constantinopolelui, cartea ce îl va lansa definitiv, Vintilă Corbul primește o lovitură foarte puternică. Ioana moare răpusă de cancer la numai 35 de ani, iar autorul este marcat definitiv și nu se mai căsătorește niciodată.
Vintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada
S-au mutat într-un mic orășel lângă Paris, iar Vintilă Corbul a locuit până la moarte în același loc în care s-a stabilit. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă.
P.S. Cărți în bibliotecă: cu Mircea Eugen Burada Oameni în Rolls-Royce” (București, 1993); „Căderea Constantinopolului” în 2 vol. (București, 1993); „Dinastia Sunderland Beauclair” în 3 vol. (București,1993). 

Bucura Dumbravă, prietena reginei Elisabeta

Semne de carte și biblioteci
Bucura Dumbravă  s-a născut la Bratislava în 1868, având numele real Fany Seculici. Limba sa maternă era germana. Familia ei s-a mutat la București  în 1873. A învățat carte la Sinaia și apoi la București. Pe când se afla într-o vacanță la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleș și a sprijinit-o din punct de vedere material. A învățat apoi la un pension german din București, unde a studiat și limba română.
Sub influența lui Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta), devine interesată de natura României, de literatura și folclorul românesc. În 1905 a înființat societatea "Chindia", care își propunea să cultive gustul pentru jocurile naționale și portul popular. Societatea a funcționat până la primul război mondial.
Sub pseudonimul Bucura Dumbravă, ea a început să scrie romane istorice, concepând o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: "Der Haiduck" (Regensburg, 1908) - o carte despre haiducul Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul Haiducul”; "Der Pandur" (Regensburg, 1912) - o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în același an de Elisa Brătianu cu o precuvântare de Carmen Sylva și o prefață în română de Bucura Dumbravă, iar ulterior a fost tradus chiar de scriitoare. Cel de-al treilea roman al trilogiei, "Sarea Norodului", evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut.
Pasionată de munte, pleca în fiecare primăvară la Sinaia, făcând excursii lungi în Bugeci, în Parâng, în Retezat și în Făgăraș, alături de prieteni și prietene și călăuzită de cei mai buni cunoscători ai Bucegilor. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române. În anul 1921, împreună cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanuil Bucuta și alți prieteni, a înființat "Hanul Drumeților"
Sub influența drumețiilor montane, Bucura Dumbravă scrie prima carte în limba română, "Cartea munților" (București, 1920), care este un amestec poetic de îndrumări pentru organizarea și efectuarea de drumeții și de note de călătorie. Această carte a fost scrisă la îndemnul lui Emanuil Bucuta  Această carte a fost denumită de Perpessicius un "adevărat vademecum al drumețiilor". În cel de-al doilea anuar al Bucegilor publicat în 1927, Emanoil Bucuța caracteriza astfel această carte: "Cartea munților e cea mai frumoasă floare sădită în grădina literaturii românești, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani. Cu ea, scriitoarea ne însoțește de acum neîntrerupt și va mai însoți multe rânduri de oameni, după noi, atât în cățărările pe piatră, cât și în citirile din ceasurile de odihnă"
În ultimii ani de viață a început să se preocupe de studiul teozofiei. A publicat culegerea "Ceasuri sfinte" (București, 1921), apoi a tradus cartea "La picioarele învățătorului" (1924) a lui Krishnamurti. În anul 1925 a înființat loja teozofică din România, pe care a condus-o până la moarte. A fost de asemenea membră a lojei masonice „Steaua Orientului”. A participat la mai multe congrese teozofice, printre care două în India. S-a îmbolnăvit de malarie pe vaporul cu care se întorcea din India, unde participase la un congres de teosofie și îl cunoscuse pe Krishnamurti, și a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said. Înainte de a muri, a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munților ar mai putea-o însănătoși.
În anul 1927, a apărut lucrarea postumă "Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori" (București, 1927). După pseudonimul ei a fost denumit vârful ocolit (vârful Bucura Dumbravă) din Munții Bucegi.
P.S. Cartea din bibliotecă: „Cartea munților” (București, 1970)

Aventurierul Pierre Boulle

Semne de carte și biblioteci
Pierre-François-Marie-Louis Boulle s-a născut la Avignon, la data de 29 ianuarie 1912. Tatăl său, avocat, scria despre teatru într-un ziar, înainte de a se căsători cu fiica directorului teatrului, Thérèse, cuminte și catolică practicantă. Ca și tatăl său, Pierre adora literatura, cărțile, vânătoarea și jocurile. Nimic nu tulbura copilăria liniștită pe care Pierre o petrecea în familia sa împreună cu surorile sale Suzanne și Madeleine, nici chiar în timpul Primului Război Mondial.
Pe la sfârșitul războiului, în 1918, el a intrat la liceul din Avignon. Deodată, s-a declanșat drama: tatăl său a murit ca urmare a unei boli la inimă, în 1926. Pierre avea 14 ani. Adolescentul a fost proiectat, fără voia lui, în lumea adulților. S-a sfârșit cu vânătoarea, cu jocurile și chiar cu dragostea pentru cărți. De acum înainte, scopul său a fost să devină inginer, pentru a-și ajuta mama.
În anul 1933, la vârsta de 21 de ani a devenit inginer, după ce a studiat la prestigioasa École supérieure d'électricité din Paris.
Între 1936 și 1939, Pierre Boulle a lucrat, ca tehnician, în plantații de cauciuc din Malaysia.
Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial l-a prins fiind tehnician-supraveghetor pe plantațiile de arbori de cauciuc aflate în apropiere de Kuala Lumpur. În perioada celui de al Doilea Război Mondial, Pierre Boulle s-a angajat în armata franceză, iar după ocupația Franței de către trupele germane, s-a alăturat forțelor de rezistență ale Misiunii Franței Libere de la Singapore. A pornit în misiuni de luptă contra japonezilor, care erau aliații germanilor. A fost folosit ca agent secret, cu numele de Peter John Rule, având pașaport britanic fals și a ajutat mișcările de rezistență din China, Birmania și din Indochina Franceză. În anul 1942, a fost capturat de milițiile Statului Francez de la Vichy, lângă fluviul Mekong. A fost condamnat la muncă silnică pe viață. În timpul captivității, a trebuit să îndure privațiunilor de tot felul, precum și munca silnică. Doi ani mai târziu, în 1944, a reușit să evadeze la Saigon și să se alăture forțelor aliate din Asia, la Calcuta.
După război, când s-a reîntors în Franța eliberată de forțele conduse de Generalul Charles de Gaulle și de Forțele Franceze Libere, i s-au acordat titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare și a fost decorat cu Crucea de Război precum și cu Medalia Rezistenței.
În anul 1950, a hotărât să scrie romane, și astfel, a publicat primul roman, de spionaj, William Conrad, în 1950. A urmat, în 1952, romanul de aventuri, cu tentă autobiografică, Le Pont de la riviere Kwai, iar în 1963 romanul științifico-fantastic La Planète des Singes, care i-au adus celebritate, mai ales după ecranizarea lor. Moare la 31 ianuarie 1994.
P.S.  Cartea de pe raft: „Podul de pe rîul Kwai” (București, 1968).

joi, 29 ianuarie 2015

Lecție publică: Vreau să fiu european

Mihai Cernenco

Mihai Cernenco, șef catedră, doctor în științe istorice, conferențiar universitar și analist politic, a susținut o lecție pentru elevii grupelor COT, CFDP și TMAC 12.09.2015 de la Colegiul de Construcții, în cadrul Proiectului „Vreau să fiu european” inițiat de Biblioteca „Ovidius”. Împreună cu elevii au fost prezente la întrunire Iulia Inglis, profesoară de filosofie și Tatiana Ambroci, șefa Bibliotecii de la Colegiul de Construcții. Într-un limbaj acesibil pentru tineret, domnul Cernenco a vorbit despre deprinderile noastre și cerințele vieții europene, despre tehnologizare și însușirea limbii engleze. Analistul a răspuns la întrebările auditoriului.

Trecere liberă spre lumea poveștilor

Miercuri, Împărăția Poveștilor și-a deschis porțile cetății pentru o oră de lectură tradițională. Stăpânele curții Ana și Tatiana au continuat șirul de povești din comoara scriitorului român Petre Ispirescu. Copiilor li s-a propus varianta radiotetralizată a povestei Greuceanu. După audiere, eroii basmului au fost caracterizați, iar acțiunile lor discutate. Miercurea viitoare vor urma alte povești de alți autori talentați. Cheia porților sunt la fetele noastre, așa că accesul în lumea poveștilor ne este asigurat.

Vișniec, un francez de la Rădăuți

Semne de carte și biblioteci
Matei Vișniec, născut la 29 ianuarie 1956 , este un poet și dramaturg român, activ în acest moment în Franța, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu. Copilăria și-a petrecut-o la Rădăuți și la Costileva, sat locuit de etnici huțuli. Tatăl său era contabil, iar mama învățătoare. Familiei sale i s-a confiscat pământul pe care-l deținea și îl lucra.
De mic, viitorul dramaturg observă că trebuie să adopte la școală și mai târziu în viața activă o ideologie despre care știa că nu era nici pe departe perfectă. Această diferență între realitate și modul în care este înfățișată, cum ar fi spus tatăl său contabil, între vorbă și faptă, va fi o sursă de inspirație pentru multe dintre piesele sale. În perioada 1965-1975 va urma cursurile școlii primare și ale liceului în orașul natal. Acum va publica primele poeme în revista școlii, "Lumina", apoi în revista "Cutezătorii" unde este prezentat de poetul Virgil Teodorescu. În luna octombrie 1972 se va produce debutul literar național, printr-o serie de poeme publicate în revista Luceafărul.
Din copilăria într-un oraș în genul acelora „în care nu se întâmplă nimic”, cum spunea Minulescu, i-a rămas o amintire de neuitat: spectacolul circului în turneu la Rădăuți. Spectacolul plin de culori, pe scenă, în direct, i-a trezit gustul pentru reprezentația teatrală. Atmosfera orașului natal din perioada copilăriei sale îi va inspira ideea piesei Angajare de clown.
P.S. Cartea de pe raft: Cabaretul cuvintelor (București, 2012).
Poftim un caz
Sunt oameni care au acumulat la întâmplare

mine de pix epiderme infinit de subţiri vârfuri de lance
eu nu, gândul singur colecţionat în taină, asta doar mă atrage
dar iată un iepure, nimic nu i-a prevăzut apariţia,
unde sunt legile naturii, principiile ferme, maestrul de ceremonii?
ei bine, nu, cerul, animalul singuratic şi glontele
nu respectă nimic, poftim un caz:
vulturul s-a retras şoarecele s-a înmulţit sângele s-a
subţiat locul s-a pângărit soarele n-a ţâşnit şi
mica gură universală ne molfăie râzând.

Romen Rollan, un Voltaire al timpului său

Semne de carte și biblioteci
Romain Rolland s-a născut la Clamecy, unde și-a făcut o parte din studiile liceale
În 1884 devine elevul lui Paul Claudel, la Liceul "Louis le Grand" din Paris, iar în 1889 este absolvent al "Școlii Normale Superioare". Își continuă studiile la "Școala franceză" din Roma, unde o cunoaște pe muziciana Malwida von May senburg, mare admiratoare a lui Wagner. Se căsătorește cu Clotilde Bréal (1892), de care se va despărți în 1901. Doctor în litere în 1895, devine profesor de istoria artelor la Sorbona.
Încă din 1901 începe să ducă o corespondență cu Tolstoi. Debutează ca dramaturg în 1895, cu piesa Saint-Louis, urmată de alte piese reunite sub titlul Théâtre de la Révolution (Teatrul Revoluției), din care cea mai cunoscută este Danton (1900), ultima în ordine cronologică fiind Robespierre (1930). Cu Vie de Beethoven (Viața lui Beethoven, 1903), inițiează un ciclu de "vieți de oameni iluștri": Michelangelo, Haendal, Tolstoi, Mahatma Gandi.
Între 1904-1914 publică romanul-fluviu în 10 volume Jean-Christophe (distins cu Grand Prix de l'Académie française în 1913), cea mai importantă operă a lui Romain Rolland. Situându-se pe poziții pacifiste, condamnă războiul (izbucnit în 1914) în culegerea de articole Au-dessus de la mêlée (Deasupra învălmășelii) (1915).
I se acordă în 1916 Premiul Nobel. Donează Crucii Roșii internaționale suma de bani ce-i revine. Apar romanele Colas Breugnon (1919), Pierre et Luce (1920), Clérambault (1920) precum și cel de-al doilea roman-fluviu al său L'Âme enchantée (Inimă vrăjită, 1922-1933).
În perioada dintre cele două războaie se afirmă ca militant antifascist.
Este vizitat de Gandhi la Villeneuve, în Elveția (1931). În 1932 prezidează , alături Barbusse, Congresul internațional de la Amsterdam împotriva războiului. Refuză "Medalia Goethe", decernată de Hitler (1933).

În 1934 se căsătorește cu o tânără rusoaică, iar în anul următor îl vizitează pe Gorki în URSS. Fondator al revistei Europe (1923), l-a descoperit și l-a susținut pe Panait Istrati.

Romain Rolland moare la 30 decembrie 1944 la Vézelay, în ținutul său natal, unde revine după douăzeci și patru de ani de exil petrecuți în Elveția. Personalitatea sa de scriitor-cetățean a fost adeseori comparată cu cea a lui Voltaire, Romain Rolland exercitând o importantă influență asupra opiniei publice europene din primele patru decenii ale secolului trecut.
P.S. Din colecția noastră de cărți: Жан -Кристооф  в 4 томах (Москва, 1982); Собрание  сочинений в 12 томах (Москваб 1983).

Futuristul Boris Pasternak

Semne de carte și biblioteci
Este fiul lui L. O. Pasternak, membru al Academiei de arte. Se naște și crește într-o familie de artiști profesioniști, în familia pictorului Leonid Posternak și a pianistei  Rosa Kaufmande de unde provin și preocupările sale timpurii pentru diverse arte: desenează bine din copilărie; se ocupă de compoziția muzicală, influențat fiind de A. N. Skriabin, prieten al tatălui său, într-o altă, a treia perioadă, studiază cu pasiune filosofia. în 1909 se înscrie la Facultatea de istorie-filosofie a Universității din Moscova, renunțând la profesia de muzician. În 1912 pleacă în Germania, unde se ocupă cu studierea operei școlii neokantiane de la Marburg. Renunță și la specializarea în filosofie, problematica filosofică rămânând totuși în centrul atenției creației sale literare, până la romanul și scrisorile ultimilor ani. Pasternak optează, în final, definitiv pentru literatură.
În 1911 debutează cu poezii în almanahul grupării "Lirika", iar în 1914 tipărește placheta de versuri "Geamănul din nori". După examenele de la Universitatea din Moscova își definitivează primul său volum de versuri (1914). Din dorința de a fi alături de generația sa, Pasternak se "înregimentează" literar în gruparea moderat futuristă "Centrifuga", fără a-și renega însă rădăcinile, care coboară până în "veacul de argint" al poeziei ruse (perioada Simbolizmului și a Akmeismului, dominată de figura lui Blok). Volumul Pe deasupra barierelor (1917) este, în mare măsură, o reluare a temelor din prima sa carte. Volumele Sora mea viața (1922) și Teme și variațiuni (1923), în care Pasternak își elaborează modul cu totul special de a surprinde lumea în integritatea ei, sunt primite cu entuziasm, impunându-l drept un mare poet. În anii '20, Pasternak încearcă să-și gasească locul în lumea creată de Revoluția roșie scriind poemele epice 1905 (1925-1926) și Locotenentul Schmidt (1926-1927), care, alături de poemul Înalta maladie (1923-1928), îi aduc recunoașterea oficială.
La sfârșitul anilor '30, deprimat din cauza nenorocirilor pe care le vede în jurul său - sunt anii terorii staliniste -, Pasternak renunță pentru o vreme la opera personală și își câștigă existența traducând. Traduce mult, din Shakespeare, Kleist, Goethe, Petöfi, Shelley, Verlaine, din germană, engleză și din poezia gruzină; călătorește de altfel și în Gruzia.
În timpul Războiului publică volumele de versuri Pe trenuri timpurii (1943) și Întinderea pământească (1945). În iarna aceluiași an începe să scrie romanul Doctor Jivago. După război elaborează partea cea mai importantă din romanul Doctor Jivago, despre un intelectual cu opțiuni tragice între lumea intimă și existența publică, socială. În 1948, întregul tiraj de Opere alese de Pasternak, tipărit în anul precedent, este dat la topit. Publicarea romanului în străinatate în 1957, în Italia, și decernarea Premiului Nobel pentru literatură în 1958 a generat ascuțite critici în presa sovietică, soldate cu excluderea sa din Uniunea scriitorilor și constrângerea sa să renunțe de "bună voie" la Premiul Nobel. În 1959 încheie volumul de versuri Când se înseninează. La 30 mai 1960, scriitorul moare la Peredelkino, celebrul sat de creație al scriitorilor sovietici, situat într-o suburbie a Moscovei. În însemnările și scrisorile ultimilor ani Pasternak și-a adunat punctele sale de vedere asupra artei.
P.S. Охранная грамота. Шопен (Москва, 1989); Собрание сочинений в 5 томах (Москва, 1990); Doctor Jivago (Iași, 2008).

Scriitorul îndrăgostit de Cervantes, Dickens și Shakespeare

Semne de carte și biblioteci
Vicente Blasco Ibáñez s-a născut la 29 ianuarie 1867. El a fost scriitor spaniol și ocazional regizor de film.
A murit scriitorul la Monton cu o zi înainte de a împlini 61 de ani, la reședința sa Fontana Rosa (numită, de asemenea, Casa Scriitorilor, dedicată lui Cervantes, Dickens și Shakespeare), pe care și-a construit-o.
Cele mai cunoscute titluri care l-au făcut cunoscut: "Arroz y tartana" (Orez si tartana); "La barraca" (Casa blestemată); "Entre naranjos" (Printre Portocali); "Cañas y barro" (Trestie si noroi); "Sangre y arena" (Nisipuri insangerate) și "Los cuatro jinetes del Apocalipsis" (Cei patru călăreti ai Apocalipsului).
P.S Cărți în colecția bibliotecii: „Mare nostrum” (București, 1986); „Printre portocalo” (București, 1992); „Mare nostrum” (București, 1992); „Catedrala” (București, 1993).

Cultura în lume

29 ianuarie
Edgar Allan Poe

  •   1845: „Corbul" (The Raven), de Edgar Allan Poe, este publicat pentru prima dată în „New York Evening Mirror".
  • 1896: Doctorul Emile Grubbe a utilizat pentru prima oară radiațiile pentru a tratata cancerul de sân al pacientei sale Rose Lee din Chicago.


Cehov la 155 ani de la naștere

Semne de carte și biblioteci
Cehov s-a născut la 29 ianuarie 1860 la Taganrog, un oraș de la Marea Azov. Între 1867 și 1879, face studii primare și secundare în orașul natal. Frecventează teatrul și conduce o revistă a elevilor. După fuga tatălui său la Moscova, este nevoit să acorde meditații. În 1879, începe studii de medicină la Moscova și-și ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice. După absolvirea facultății în 1884, profesează în jurul Moscovei. În 1886, începe colaborarea la revista Novoe Vremia (Timpuri noi), condusă de Alexei Suvorin, cel ce îi va fi editor. În această perioadă, publică proză, lucrând și la piesele sale de teatru. În 1890, efectuează un voiaj în insula Sahalin, unde recenzează populația. În timpul voiajului său în Italia, din 1894, starea sănătății sale se înrăutățește. În 1896, îl cunoaște pe Constantin Stanislavski, care îi va regiza piesele de teatru. În 1897, este spitalizat, atins fiind de tuberculoză pulmonară. Între 1897 și 1901, piesele sale de teatru (Unchiul Vania, Trei surori) sunt publicate și reprezentate. În 1901, se căsătorește cu actrița Olga Knipper (1868 - 1959). În 1903, finalizează piesa Livada de vișini. În 1904, boala i se agravează și, la 2 iulie, moare în sanatoriul de la Badenweiler, în Germania.
P.S. Cărți de împrumut: Opere în 8 volume (București, 1959); Piese într-un act (București, 1963); Рассказы (Москва,1969); Рассказы (Москва,1974); Пьессы (Москва,1974); Повести и рассказы (Москва,1979); Вишневый сад (Москва,1980); Дом c мезонином(Москва,1981);Толстый и тонкий Мососква, 1989); Дом c    мезонином(Москва, 1983); Свирель (Москва, 1986); Собрании сoчинений в 12 томах (Москва,1985); Livada de vișini (București, 2005) Livada de vișini. Unchiul Vania. Pescărușul (București, 2010).

miercuri, 28 ianuarie 2015

Ea a descoperit-o pe Pepii și pe Karlsson de pe acoperiș

Semne de carte şi biblioteci 

Astrid Anna Emilia Lindgren a fost o scriitoare suedeză de literatură pentru copii. A scris o serie a cărților populare, Peppi șosețică (Pippi Långstrump),"Frățiorul și Karlsson de pe acoperiș", "Prințul Mio și căluțul fermecat", "Frații Inimă de leu" etc. A luat premiul "Hans Christian Andersen", unul dintre cele mai importante premii pentru scriitori. Cărțile ei s-au vândut în cca 145 milioane de exemplare. Lindgren s-a stins din viață la 28 ianuarie 2002 în Stockholm, Suedia, în vârstă de 95 de ani.P.S. Cartea de pe poliță: Peppi Șosețica (București, 2002).

Catacombele lui Valentin Kataev

Semne de carte și biblioteci
Valentin Kataev (rusă: Валентин Петрович Катаев, ucraineană: Катаєв Валентин Петрович) s-a născut la 28 ianuarie 1897 la Odesa. El a fost un scriitor rus sovietic. A aparținut grupării literare Poputciki (Codrumeții). În scrierile sale, descrie eroismul tinerilor în confruntarea cu situații excepționale (revoluție, război). Probabil el a fost cel care le-a dat ideea romanului 12 scaune autorilor Evgheni Petrov (fratele său) și Ilya IlfMoare în 1986 la Moscova.
P. S. Pe polițele noastre de bibliotecă: "Проза том 3" (Москва, 1978);  "Сын полка" (Москва, 1979); Б. Голованов "Валентин Катаев" (Москва, 1982); "Белеуе парус одинокий. Хуторок в степи" (Москва, 1987); "Алмазный мой верец" (Кишинев, 1986); "Волны Черного моря" (Кишинев, 1987).

Dino Buzzatti, un prozator cu multiple talente

Semne de carte și biblioteci
Dino Buzzati Traverso se naște în 1906 la San Pellegrino (Belluno). Părinții săi, Giulio Cesare Buzzati și Alba Mantovani sunt de origine venețiană având domiciliul stabil la Milano, Piața San Marco nr. 12. Dino este al doilea născut din 4 copii: Augusto (1903-?), Angelina (1904-2004) și Adriano (1913-1983). Tatăl său este jurist și profesor de drept internațional la Universitatea din Pavia și la Universitatea Comercială Luigi Bocconi din Milano. Mama sa, Alba, este descendentă a familiei nobile dogale Badoer Participazio. În  1917 casa familială din San Pellegrino este ocupată de către forțele austriece și este considerabil deteriorată. O parte a bibliotecii familiei este transferată la Viena.
Încă de la o vârsta fragedă Dino manifestă un interes deosebit pentru poezie, muzica (studiază vioara și pianul), desen și multe, pasiuni care îl vor însoți pe tânărul scriitor până la sfârșitul vieții sale.
Începând cu vara anului 1920 face primele excursii în munții Dolomiți, începe să scrie si să deseneze, fascinat de ilustrațiile fantastice ale lui Arthur Rackham; citește Dostoievski și este interesat de egiptologie. În același an 1920 survine moartea tatălui său, Giulio Cesare Buzzati, cauzată de o tumoare la pancreas. În luna decembrie, Buzzati scrie primul său text literar, Cântecul Munților. Dino Buzzati se stinge din viață la 28 ianuarie 1972 în urma unei tumori la pancreas (același tip de tumoare ce a cauzat și moartea tatălui său în 1920) la clinica La Madonnina din Milano.
P.S. Cărți în bibliotecă: „Deșertul tătarilor (București, 1996) și "Monstrul Colombre și alte 50 de povestiri” (Iași, 2005).


Biblioteca „Ovidius” lansează PROIECTUL „VREAU SĂ FIU EUROPEAN”

Biblioteca „Ovidius” lansează PROIECTUL „VREAU SĂ FIU EUROPEAN” 
Joi, 29 ianuarie, ora 14.00, vă invităm la Lecţia publică Genericul: „Europa îţi aparţine” susținută de Mihai Cernenco, șef catedră, doctor în științe istorice, conferențiar universitar, analist politic.
Acest proiect este parte componentă în cadrul Priorităţilor naţionale 2015 - Anul promovării valorilor europene. Forma de activitate: Lecţie publică cu periodicitatea lunară - 11 şedinţe/an. Scopul acestui proiect este  cunoaşterea valorilor europene. Grup ţintă: liceeni, studenţi, cititorii bibliotecii, precum și toți doritorii. Fiecare lecţie publică va avea genericul său și va fi susținută de persoane remarcabile din Republica Moldova, fiind din diverse domenii de activitat
Mihai Cernenco
Sunt invitați toți doritorii. Intrare liberă.


marți, 27 ianuarie 2015

Salinger - o viață „de veghe”, „ca o ușoară nebunie”

Semne de carte și biblioteci
Jerome David „J.D.” Salinger  a fost un scriitor american, cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în lanul de secară (1951) și firea solitară. Ultima sa lucrare publicată a fost scrisă în anul 1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu.
Salinger s-a născut în New York, ca fiu al unui tată evreu și al unei mame de origine irlandeză catolică. Și-a petrecut copilăria în Manhattan.
A început să scrie proză scurtă în timpul liceului, reușind să publice câteva scrieri la începutul anilor 1940, înainte de a fi recrutat în al Doilea Război Mondial. În această perioadă a publicat și două episoade din ceea ce avea să devină De veghe în lanul de secară: „Sunt nebun” și „Ușoară rebeliune în afara Madison-ului” (en. „Slight Rebellion Off Madison”).
A urmat Academia Militară Valley Forge din Pennsylvania, pe care se bazează descrierea școlii Pencey Prep din romanul De veghe în lanul de secară. A întrerupt scrisul câțiva ani pe durata celui de al Doilea Război Mondial, unde a fost martorul unor acțiuni din cele mai feroce lupte. Acestea l-au marcat emoțional profund și, mai târziu, a revenit asupra întâmplărilor de război în mai multe povestiri, cea mai remarcabilă fiind „Pentru Esme – cu dragoste și abjecție”, a cărei voce narativă aparține unui soldat traumatizat. Moare la 27 ianuarie 2010, în vârstă de 91 de ani.
P.S. Cărți pe raft: „Franny și Zooey” (Iași, 2002) „De veghe în lanul de secară” (Iași, 2011).

Lewis Carroll, stângaciul

Semne de carte și biblioteci
Charles Lutwidge Dogdson s-a născut la Daresbury în 1832 într-o familie cu 11 copii. Toți copiii erau stângaci și aveau probleme de vorbire. Din aceste motive, dar și pentru faptul că a crescut într-un mediu izolat, anglican și conservator, personalitatea lui Charles se va forma într-o modalitate cu totul ieșită din tipare.
Primii ani de școală i-a petrecut acasă. Încă de atunci a dovedit o inteligență deosebită: de la șapte ani putea citi o carte întreagă.
La 12 ani, a fost trimis la o școală particulară. În 1849 a intrat la Universitatea Oxford.
Într-o epocă victoriană în care erau la modă povestirile sentimentale, Lewis Carroll a creat o literatură pentru copii marcată de fantezie, umor absurd și satiră. Scrierile sale cele mai apreciate din acest domeniu sunt: Alice în Țara Minunilor (1865); Alice în Țara Oglinzilor (1872) ș.a.
Scriitorul moare la 14 ianuarie 1898 la Guidford. Pe lângă faptul că Lewis Carroll a fost un bun prozator, el a mai fost și matematician, și logician, și cleric, și fotograf iscusit.
P.S. Cartea de peraftul bibliotecii: Alice în Țara Minunilor (Chișinău, 2010)

John Updike, fiul scriitoarei Linda Grace Hoyer Updike

Semne de carte și biblioteci
Născut la Reading, Pennsylvania, John Updike este fiul scriitoarei Linda Grace Hoyer Updike și a lui Wesley Russell Updike, profesor de matematică. Până la vârsta de 13 ani a crescut în orășelul Shillington, Pennsylvania după care familia s-a mutat la o fermă din Berks County, Pennsylvania, unde Updike devine interesat de literatură.
După ce a terminat liceul în Shillington, Updike a intrat la Harvard pe care l-a absolvit summa cum laude în 1954. Studiază arta grafică la „Ruskin School of Drawing and Fine Art” la Universitatea Oxford. După întoarcerea în Statele Unite în 1955 a lucrat vreme de doi ani la revista „The New Yorker” unde a publicat editoriale, poezii, povestiri și cronici literare.
Debutează în 1958 cu volumul de versuri The Carpentered Hen and Other Tame Creatures iar în 1959 publică primul său roman, The Poorhouse Fair.
În 1976 a devenit membru al Academiei Americane de Arte și Litere. De-a lungul timpului i-au fost decernate nenumărate premii (Pulitzer, National Book Award pentru The Centaur, PEN/Faulkner Award for Fiction, American Book Award, National Book Critics Circle Award)
A murit la vârsta de 76 de ani la 27 ianuarie 2009 într-un spital din Danvers, Massachusetts, din cauza unui cancer pulmonar.
P.S. De pe rafturile noastre: „Muzee și femei” (București, 1980); „Vrăjitoarele din Eastwick” (București, 1995); „Întoarcerea lui Rabbit” (București, 2008); „Rabbit e bogat” (București, 2010);
Citate de autor:

  • Ceea ce oferă arta este spaţiu - un anume spaţiu de respirat pentru spirit.
  • Visurile se adeveresc; fără această posibilitate, natura nu ne-ar incita să le avem.
  • Perfecţionismul este inamicul creaţiei.
  • Sexul este ca banii: numai prea mult este suficient.
  • Şcoala este locul unde te duci când părinţii nu te mai pot ţine, iar economia încă nu te poate primi.
Sexul este un delir programat care alungă moartea cu propria substanţă a morţii; spaţiului negru dintre stele îi este dată dulcea substanţă din venele şi ungherele noastre. Acele părţi din noi înşine pe care decenţa convenţională le numeşte ruşinoase sunt înălţate. Ni se spune că strălucim, că suntem înălţaţi...