Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

joi, 30 decembrie 2010

Căutătorul de lumină într-un veac alertat




Recent la biblioteca „Ovidius” în cadrul cenaclului „Ovidius” a avut loc lansarea cărţii „Pasaj teluric”, autor Nicolae Bălţescu. În debutul evenimentului directoarea bibliotecii, dna Elena Butucel a menţionat că autorul a dorit să lanseze cartea anume la această bibliotecă, deoarece a participat la alte activităţi şi a remarcat nivelul bun de organizare a lor.
Moderatorul cenaclului, scriitorul Ianoş Ţurcanu, a făcut o scurtă prezentare a cărţii, menţionând că autorul vine în faţa cititorului cu un pasaj liric şi romantic prin care se apropie de oameni. Sufletul lui vorbeşte în limba poeziei, iar în literatură este important să doreşti să spui durerile şi bucuriile sufletului. În continuare scriitoarea Claudia Partole a menţionat: „Orice om uneori încearcă să afle - ce este poezia? Prin poezie, uneori, omul încearcă să-şi păstreze verticalitatea existenţei. Poetul în versurile sale îşi dezgoleşte sufletul în faţa cititorilor. Autorul are o poezie meditativă, deşi pe cât de firavă este poezia pe atât de puternic este omul care o scrie. Aproape în toate poeziile este un apel de a schimba lumea, de a o îmbunătăţi. Redactorul literar Eugenia David a remarcat că este foarte bine că această carte a fost redactată de dnul Vlad Pohilă, care este un lingvist de valoare în cultura noastră, menţionând totodată că poezia nu se explică, de fapt ea se citeşte şi se retrăieşte. Scriitorul Vladimir Beşleagă, menţionând că deşi autorul nu este un literat profesionist, scrie o poezie bună, versurile lui au o atitudine critică faţă de realitate, provoacă gânduri de îmbunătăţire a sufletului omului, îndeamnă spre lumină.
În final Nicolae Bălţescu avea să mărturisească: „Am scris ceea ce port în suflet. Nu puteam să nu scriu acest volum, deoarece în însingurarea mea port marea iubire faţă de Creaţia lui Dumnezeu, faţă de lume, faţă de neamul meu şi toate durerile, suferinţele, lacrimile, toate toamnele acestei lumi le port în suflet”. Autorul ne-a îndemnat pe toţi să fim mai buni, astfel vom spori bunătatea pe Pământ.
Evenimentul s-a produs în prezenţa unui număr mare de colegi de serviciu, prieteni, elevi şi studenţi, cititori fideli ai bibliotecii .Manifestarea a fost întregită de un frumos recital de muzică susţinut de Natalia Croitoru, studentă la Universitatea Tehnică din Moldova.

miercuri, 8 decembrie 2010

Biblioclub «Spirit şi intelect»


Versuri de Nina Bejan, absolventă a Universităţii Tehnice din Moldova, facultatea «Industria uşoară» (2008), masterat «Design şi dezvoltare de produs» (2010).



Antonime

Pe cât de frumoase sânt toate
Pe-atât de oarbă-i privirea,
Pe-atât de ştearsă-i gândirea
Pe cât de clare sânt toate.

Pe cât de albă-i ninsoarea
Pe-atât de negru-i pământul,
Pe-atât de rece e vântul
Pe cât de caldă-i suflarea.

Pe cât de dulce-i vorbirea
Pe-atât de-amară tăcerea,
Pe-atât de adâncă-i durerea
Pe cât de aproape-i iubirea.

Să visez...

Visez la stele
Trecute în timp
Să adorm

Lumina lor
Distupă izvoare
Să plâng

Lacrimi reci
Trezesc doruri
Să zbor

Raze în zori
Distramă aripi
Să cad

Durerea
Îndeamnă inima
Să iubesc

O fire creativă şi cu mult talent în confecţionarea manuală a diverse obiecte, s-a încadrat activ ca voluntar al bibliotecii «Ovidius» în moderarea atelierului de creaţie «Miracol», unde învaţă copiii arta frumosului. Dar despre această vom informa publicul în altă comunicare. Pasionată de lectură fiind, este o participantă activă a biblioclubului de la filila «Ovidius». Iată că este şi prima doritoare de a-şi prezenta rodul creaţiei literare. Să-i ascultăm bătăile inimii şi să încercăm să o susţinem. Aşteptăm comentariile Dvs.

Prezentare de Margareta Cebotari, bibliotecar principal, filiala «Ovidius».

marți, 7 decembrie 2010

Atelier profesional: Servicii bibliografice virtuale de bibliotecă: practici ale BM „B. P. Hasdeu”





În cadrul ediţiei a doua a ,,Zilei bibliografiei'', desfăşurată la 25 noiembrie, biblioteca ,,Ovidius'' în colaborare cu DGETŞ (dna Liuba Arion) a avut loc o întâlnire cu bibliotecarii şcolari din sectorul Centru şi Buiucani. Discuţiile din cadrul atelierului profesional „Servicii bibliografice virtuale de bibliotecă” s-au axat pe următoarele subiecte: ,,Cultura informaţională - abordări practice în contextul Biblioteca 2.0'' ; ,,Servicii bibliografice virtuale de bibliotecă (practici BM ,,B.P. Hasdeu'') ; Biblioteca ,,Ovidius'' în comunitatea virtuală'' ; ,,Necesitatea prezenţei bibliotecilor şcolare în lumea virtuală''. Un deosebit interes pentru ei a fost să viziteze blogul ,,Biblioteca Ovidius în dialog cu comunitatea'', postările bibliotecii în Flickr, Youtube, Facebook - prezentate de Liuba Ciobanu, administratorul acestui blog. De asemenea, bibliotecarii şcolari au fost curioşi să afle mai multe despre această formă inedită de promovare a culturii informaţionale implementată la BM „B. P. Hasdeu”– Ziua bibliografiei.

Brainstorming „Calea informaţiei către utilizator: selectarea calitativă”






Cunoaşterea şi utilizarea corectă a surselor de informare tradiţionale şi moderne a fost obiectivul unei lecţii mai deosebite, strategia de comunicare fiind un dialog-brainstorming cu genericul ,,Calea informaţiei către utilizator: selectarea calitativă''. S-a urmărit obţinerea de competenţe şi abilităţi în selectarea informaţiei calitative. Elevii clasei a 6-a de la gimnaziul nr. 53 au fost activi la expunerea ideilor, în baza întrebărilor stimulatoare, pregătite din timp de dna Margareta Cebotari. La sfârşitul acestui dialog elevii au formulat concluzii, reieşind şi din materialul informativ dat lor în formă de flaier „Traseu de dezvoltare a abilităţilor de informare: 9 paşi pentru selectarea calitativă a informaţiei”.

Ring – bibliografic : Cine ştie mai mult?





Subiectul principal al lecţiilor bibliografice a fost fixarea şi consolidarea competenţelor practic-aplicative de utilizare a fondului de referinţă al bibliotecii “Ovidius'', diversificând şi formele de organizare. În cadrul ringului bibliografic „Cine ştie mai mult?” elevilor din clasa a 4-a de la Gimnaziul nr. 53 le-au fost prezentate diferite tipuri de enciclopedii, dicţionare, bibliografii din colecţia bibliotecii, liste bibliografice de recomandare. Pentru ringul bibliografic, copiii au fost împărţiţi în două tabere, ei au primit fişe cu întrebări de recapitulare în baza informaţiei expuse. Pentru a găsi răspunsul corect era necesar să se poată orienta în ediţiile de referinţă expuse pe mesele lor. Elevii au rămas satisfăcuţi, acumulând cunoştinţe noi despre sursele de referinţă din bibliotecă, deosebit de important pentru ei a fost să afle că sursele bibliografice de informare sunt de un mare ajutor în pregătirea temelor pentru acasă.

Ziua bibliografiei la biblioteca ,,Ovidius''





Una din priorităţile instituţiilor bibliotecare din Republica Moldova pentru anul 2010 este promovarea brand-ului ,,Cultura informaţională'', activitatea bibliotecilor pe parcursul întregului an fiind axate pe un şir de activităţi preconizate acestui eveniment, prin lecţii informaţionale, expoziţii, ateliere profesionale adresate utilizatorilor şi bibliotecarilor. Reieşind din aceste considerente biblioteca ,,Ovidius'' pe parcursul anului 2010 a promovat intens cultura informaţiei, devenind consilierul utilizatorului în selectarea şi evaluarea informaţiilor, în formarea competenţelor de utilizare a orientare în oceanul informaţional modern. În mod deosebit, în cadrul ediţiei a doua a ,,Zilei bibliografiei'', desfăşurată la 25 noiembrie, biblioteca ,,Ovidius'', sub deviza Biblioteca-centru de informare calitativă, a contribuit la formarea şi susţinerea culturii informaţionale a utilizatorilor noştri. Minutul de promovare a logo-ului „Cultura informaţională” a fost realizat înmânându-se fiecărui vizitator semnul de carte „Învaţă să te informezi !” , în care sunt invitaţi la sesiuni şi ore de informare organizate de biblioteca „Ovidius”.

În cadrul acestei zile la bibliotecă s-au desfăşurat mai multe activităţi de promovare a colecţiilor şi serviciilor de referinţă tradiţionale şi moderne, educarea abilităţilor utilizatorilor de a căuta şi accesa informaţia prin intermediul mijloacelor tradiţionale, cât şi prin utilizarea tehnologiilor moderne de informare şi comunicare, punându-se accentul pe utilitatea ediţiilor bibliografice ca surse de referinţă. Fiind planificate din timp (responsabil - Margareta Cebotari, bibliotecar principal), s-a reuşit îmbinarea a diverse forme de instruire a utilizatorilor, de prezentare mai detaliată a colecţiilor de referinţă, în realizarea lor fiind implicat tot colectivul bibliotecii. S-a depus mult efort, pe parcursul zilei fiind desfăşurate 17 activităţi, la care au participat 466 persoane (înscriind 58 de utilizatori noi ai bibliotecii), care au consultat în jur de 600 documente de referinţă din colecţiile bibliotecii. Munca bine organizată a condus la obţinerea unor rezultate mai bune comparativ cu prima ediţie a Zilei bibliografiei.

În sălile bibliotecii au fost vernisate şase expoziţii, atât publicaţii bibliografice , cât şi tematice sau la autor, în baza unei bibliografii editate de BM „B. P. Hasdeu” ( „Bibliografia – sursă de promovare a valorilor culturale”, ,,Publicaţii bibliografice ale BM ,,B.P. Hasdeu''; ,,Ediţii de referinţă în ajutorul curriculei şcolare'' , ,,Chişinăul de ieri şi de azi''; ,,Liviu Rebreanu - reprezentat de vază al realismului românesc (125 ani de la naştere)'' , „Timpul poeziei lui Vladimir Rusnac''. Fiecare angajat al bibliotecii a fost responsabil de realizarea unei reviste bibliografice: ,,Bibliografia - sursă de sprijin a curriculei şcolare''; ,,Publicaţii bibliografice ale BM ,,B.P. Hasdeu'' (Victoria Cebanu), ,,Universul cultural al scriitorului Liviu Rebreanu'' (Natalia Cojoharenco), ,,Să ne cunoaştem mai bine oraşul natal'' (Valeria Beţivu), ,,Fabulistul Vladimir Rusnac'' prezentată copiilor în baza biobibliografiei ,,Vladimir Rusnac''( Liuba Ciobanu).


Valeria BEŢIVU, bibliotecar filiala „Ovidius”,

marți, 23 noiembrie 2010

ZIUA BIBLIOGRAFIEI

Activități ce se vor desfășura în cadrul Zilei Bibliografiei
25 noiembrie 2010
Deviza: Biblioteca – centru de informare calitativă


Minut de promovare: Fiecare vizitator al bibliotecii va primi un semn de carte: „Învaţă să te informezi!” (logo Cultura informaţională, servicii informaţionale oferite de biblioteca „Ovidius”).


Expoziţii de documente:

 Publicaţiile bibliografice ale BM „B. P. Hasdeu”
 Ediţii de referinţă în ajutorul curriculei şcolare
 Chişinăul de ieri şi de azi
 Timpul poeziei lui Vladimir Rusnac
 Liviu Rebreanu – reperezentat de vază a realizmului românesc (125 ani de la naştere)

Dialoguri interactive : „Biblioteca – centru de informare calitativă” (Excursii în bibliotecă )

Reviste bibliografice:
• Bibliografia – sursă de sprijin a curriculei şcolare
• Publicaţiile bibliografice ale BM „B. P. Hasdeu”
• Să ne cunoaştem mai bine oraşul natal (bibliografia tematică „Chişinău”)
• Universul literar al scriitorului
Liviu Rebreanu
• Fabulistul Vladimir Rusnac - copiilor (în baza biobibibliografiei „V. Rusnac”)

Ring bibliografic : „Cine ştie mai mult?” (abilităţi de utilizare a fondului de referinţă) Ora 10.30

Brainstorming „Calea informaţiei: selectarea calitativă
Ora 11.30

Lecţie bibliografică: „Ce este bibliografia?”
0ra 14.00

Spectacol literar-artistic: „Cartea - oază de lumină”
Ora 14.30

Atelier profesional: ” Servicii bibliografice virtuale de bibliotecă: practica BM „B. P. Hasdeu”, filiala „Ovidius” . (în colaborare cu DGETS)
Ora 15.00

Alimentaţia sănătoasă. Listă bibliografică de recomandare din colecţia bibliotecii „Ovidius”

Argument: Alimentaţia sănătoasă este cheia unei vieţi sănătoase. Ea iţi va crea o stare de bine, de energie, reducând riscul unor boli precum hipertensiunea, diabetul, osteoporoza, colesterolul si anumite tipuri de cancer. Alimentaţia reprezintă domeniul în care se fac cele mai grave erori. O dieta sănătoasă necesita un plan, un scop, precum şi efortul de a include în mese o varietate de alimente. Uneori se consuma mai mult dintr-un singur grup alimentar (preferat) şi se evită consumarea altora sau se optează pentru comoditate în defavoarea calităţii. Dieta corectă este cea mai uşoară cale de a-ţi proteja sănătatea pe termen lung.
Pentru cei ce vor să-şi stabilească un regim de alimentaţie corectă propunem unele surse informative din colecţia bibliotecii.

1. Alimentaţia : Strategii şi principii alimentare generale // Tu şi corpul tău pentru un nou secol. – Ch.,2001. – P.15-28.
2. Biro, Violeta. Dietoterapia // Biro Violeta. Dietoterapie, aloeterapie, gemoterapie. – Iaşi : Polirom, 2004. – P. 7-125.
3. Cheorghiu, Alexandru. Spune-mi cum te hrăneşti // Cheorghiu Alexandru. Ce trebuie să ştim pentru a fi mereu sănătoşi. – Bucureşti, 1994. – P. 44-84.
4. Dumitrescu, Constantin P. Secretul sănătăţii – greutatea corporală / Constantin P. Dumitrescu. – Bucureşti,1994. – 123 p.
5. Ene, Fănică-Voinea. Regimul alimentar // Ene Fănică-Voinea. Să ne tratăm singuri. ¬– Bucureşti, 2006. – P. 207 – 254.
6. Fricker, Jacgues. Reţete şi sfaturi practice pentru slăbit / Jacgues Fricker. – Iaşi: Polirom, 2007. – 298 p.
7. Gheorghiu, Alexandru. Spune-mi cum te hrăneşti // Gheorghiu Alexandru. Ce trebuie să ştim pentru a fi mereu sănătoşi. – Bucureşti, 1994. – P. 44-84.
8. Grigorieff, Gheorghii. Sfaturi dietetice pentru a mânca bine şi a slăbi sănătos // Grigorieff Gheorghii. Cum să renunţăm la fumat fără să ne îngrăşăm : Sfaturi şi diete. – Iaşi : Polirom, 2006. – P. 44-58.
9. Gunter, Ernest. Hrana vie: o speranţă pentru fiecare / Ernest Gunter. – Bucureşti : Ed. Venus ; Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 1996. – 256 p.
10. Laverdine, Anne. Ceaiurile / Anne Laverdine. – Iaşi : Polirom,2006. – 306 p.
11. Mihalkov, V. S. Alimentaţia. Ce recomandă ştiinţa // V. S. Mihalkov; A. S. Palko. Sănătatea – o comoară. – Ch., 1991. – P.76-168.
12. Mihăescu, Grigore. Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică / Grigore Mihăescu. – Bucureşti : Ed.Ceres, 1992. – 178 p.
13. Mincu, Iulian. Alimentaţia raţională şi sănătatea / Iulian Mincu ; Elena Marinescu. – Bucureşti : Ed. Sport-Turism, 1984. – 537 p.
14. Mincu, Iulian. Manual de dietetică / Iulian Mincu. – Bucureşti, 1973. – 453 p.
15. Petrescu, Eugen. Terapia cu struguri şi vinuri medicinale / Eugen Petrescu. – Iaşi : Polirom, 2002. – 145 p.
16. Savin, Svetlana. Reţeta de slăbire / Svetlana Savin. – Ch.,1997. – 59 p.
17. Scrivner, Jane. Reţete şi sugestii alimentare // Scrivner Jane. Dezintoxicaţi-vă singuri. – Ch., 2002. – P.93 -119
18. Small, Gary. Dieta longevităţii // Small Gary. Secretele longevităţii. – Iaşi : Polirom, 2007. ¬– P. 212 – 289.
19. Tonu, Vitalie. Nutriţia // Tonu Vitalie. Afecţiunile neuro-musculare. – Ch., 2002. – P. 207 – 254.
20. Treben, Maria. Alimentaţia sănătoasă cu plante / Maria Treben. – Bucureşti : Gemma Pres, 2001. – 95 p.
21. Ţugui, Ionel. Alimentaţia raţională şi igienică a omului sănătos / Ionel Ţugui. – Bucureşti, 1982. – 124 p.
Filiala „Ovidius” a BM „B. P. Hasdeu” deţine un fond valoros de literatură din diverse domenii ale cunoaşterii. Pentru a lărgi aria de informare şi comunicare a literaturii din domeniul medicinii vă propunem mai multe liste bibliografice de recomandare, grupate după principii de interes din partea unui public larg.
Selecţie: Victoria Cebanu, şef-oficiu. Redactare: Margareta Cebotari, bibliotecar principal.
Ne puteţi solicita informaţii despre literatura din colecţiile bibliotecii şi din alte domenii: artă, cultură, psihologie, etc. Aşteptăm sugestiile Dvs.

Medicină alternativă. Listă bibliografică de recomandare din colecţiile bibliotecii „Ovidius”

Tot mai des se aude şi se discută că, medicamentul oricât de simplu ar fi, poate deveni – teoretic, oricând – o „otravă”, care, în loc să vindece, produce o nouă boală, boala medicamentoasă. Şi atunci se pune întrebarea, dacă medicamentele sunt atât de periculoase, trebuie să renunţăm la ele şi să le înlocuim cu terapii naturale? Nu, în nici un caz, problema nu se pune în felul acesta. Medicamentul a fost, este şi va rămâne una dintre cuceririle cele mai de preţ ale ştiinţei. Medicamentul va trebui folosit numai atunci, când este absolut nevoie de el şi numai la indicaţia expresă a medicului, deci nu după bunul nostru plac. Toate aceste produse ale geniului uman, armonios folosite, cu competenţă, pot alina sau vindeca suferinţele.
Ediţiile informative propuse în această listă bibliografică conţin sfaturi şi reţete de îmbunătăţire a sănătăţii Dvs fără a apela la medicamente.

1. Andrews, Ted. Manualul vindecătorului / Ted Andrews. – Iaşi : Polirom, 2004. – 245 p.
2. Biro, Violeta, Terapii alternative: Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapie şi meloterapia / Violeta Biro. – Iaşi : Polirom, 2002. – 186 p.
3. Biro, Violeta. Dietoterapie, aloeterapie, gemoterapie / Violeta Biro. – Iaşi : Polirom, 2004. – 198 p.
4. Ene, Fănică- Voinea. Balneoterapia, cromoterapia, sacroterapia // Ene, Fănică-Voinea. Să ne tratăm singuri : Ghid de terapie naturistă. – Bucureşti : ALL, 2006. – P. 268-319.
5. Erede, Clara-Bianca. Reflexologia plantară pentru sănătatea întregului corp : Masajul zonal al piciorului / Clara-Bianca Erede. – Iaşi : Polirom, 2005. – 133 p.
6. Greene, Bob. Corpul perfect în 12 săptămâni / Bob Greene. – Iaşi : Polirom, 2007. – 133 p.
7. Horan, Laxmi Paula. Reiki prin 100 + întrebări şi răspunsuri. – Iaşi : Polirom, 2006. – 209 p.
8. Matcovschi, C. Mierea şi sănătatea / C. Matchovschi. – Ch.,1979. – 73 p.
9. Mocoş, Viorel T. Apa, agent terapeutic / Viorel T. Mocoş. – Bucureşti,1990. – 208 p.
10. Omodei-Zorini, Maurizio. Masajul indian / Maurizio Omodei-Zorini. – Iaşi : Polirom, 2005. – 186 p.
11. Percek, Arcadie. Homeopatia ; O practică tradiţională multimilenară – acupunctura // Percek Arcadie. Terapeutica naturistă. – Bucureşti, 1987. – P. 228-244.
12. Schortt, Ernst. Ayurveda : cele mai bune reţete şi recomandări din sistemul milenar de terapie naturistă Maharishi Ayurveda / Ernst Schrott. – Iaşi : Polirom, 2005. – 250 p.
13. Shiatsu: Masajul care vindecă / coord. : Claudia Schafer. – Bucureşti, 2003. – 160 p.
14. Wang, Lihua. Medicina chineză : peste 1000 de remedii la îndemâna ta / Lihua Wang. – Iaşi : Polirom, 2006. – 313 p.
Filiala „Ovidius” a BM „B. P. Hasdeu” deţine un fond valoros de literatură din diverse domenii ale cunoaşterii. Pentru a lărgi aria de informare şi comunicare a literaturii din domeniul medicinii vă propunem mai multe liste bibliografice de recomandare, grupate după principii de interes din partea unui public larg.
Selecţie: Victoria Cebanu, şef-oficiu. Redactare: Margareta Cebotari, bibliotecar principal.
Ne puteţi solicita informaţii despre literatura din colecţiile bibliotecii şi din alte domenii: artă, cultură, psihologie, etc. Aşteptăm sugestiile Dvs.

Cum îmi cresc copilul. Listă bibliografică de recomandare din colecţiile bibliotecii „Ovidius”

  1. Boţiu, Valentin. Copilul şi lumea sa / Valentin Boţiu. –­ Timişoara, 1993. – 217 p.
  2. Cheorghiu, Alexandru. Din ale meseriei de părinte // Cheorghiu Alexandru. Ce trebuie să ştim pentru a fi mereu sănătosi?. – Bucureşti, 1994. – P. 134-169.
  3. Chişcu, Aurel. Intoxicaţiile la copii / Aurel Chişcu. – Cluj, 1972. – 130 p.
  4. Ciobanu, Marin Gh. Copilul nostru / Marin Gh. Ciobanu. – Constanţa, 2002. – 742 p.
  5. Copilul cu dezabilităţi : Ghid practic. – Ch., 2004. – 280 p.
  6. Exerciţii pentru copii până la un an // Sănătatea - o comoară / V. S. Mihalkov ; A. S Palko. – Ch., 1991. – P.171-174.
  7. Geormâneanu, Mircea. Cele mai frecvente consecinţe ale alimentaţiei incorecte la sugar şi copilul mic / Mircea Geormăneanu. – Bucureşti, 1990. – 141 p.
  8. Geormâneanu, Mircea. Tulburări digestive şi îmbolnăviri diareice la sugar şi copil / Mircea Geormăneanu. – Bucureşti, 1987. – 190 p.
  9. Geormăneanu, Mircea. Îngrijirea nou-născutului / Mircea Geormăneanu; Rodica Manu ; Silvia Florica. – Bucureşti, 1987. – 144 p.
  10. Kelly, Paula. Îngrijirea copilului în primul an de viaţă / Paula Kelly. – Bucureşti, 2008. – 231 p.
  11. Onoriu, Coman. Puericultura şi igiena preşcolară / Coman Onoriu. – Bucureşti: Ed.didactică şi pedagogică, 1970. ­ – 207p.
  12. Pernoud, Laurence. Cum îmi cresc copilul / Laurence Pernoud. – Bucureşti, 1994. – 398 p.
  13. Robănescu, N. Readaptarea copilului handicapat fizic / N. Robănescu. – Bucureşti, 1976. – 289 p.
  14. Rossant, Lyonel. Alimentaţia copilului între 1 şi 3 ani / Lyonel Rossant. – Bucureşt, 2003. – 170 p.
  15. Spock Benjamin. Îngrijirea sugarului şi copilului / Benjamin Spock. – Bucureşti, 1994. – 719 p.
  16. Stoenescu, Mihail. Copilul alergic / Mihail Stoenescu. –­ Bucureşti : Ed. Medicală, 1991.– ­ 214 p.
  17. Tandel, Claudiu. Bolile infecţioase ale copilului / Claudiu Tandel. ­– Bucureşti, 1966. – 124 p.
  18. Tu şi copilul tău pentru un nou secol. – Ch., 2001. – 356 p.
  19. Vîntu, Ana. Alimentaţia copilului bolnav / Ana Vântu ; Caleria Ladodo. – Ch., 1991. – 192 p.
  20. Мартынов, С. М. Здоровье ребенка в ваших руках / С. М. Мартынов. – М., 1991. – 222 c.

Filiala „Ovidius” a BM „B. P. Hasdeu” deţine un fond valoros de literatură din diverse domenii ale cunoaşterii. Pentru a lărgi aria de informare şi comunicare a literaturii din domeniul medicinii vă propunem mai multe liste bibliografice de recomandare, grupate după principii de interes din partea unui public larg.

Selecţie: Victoria Cebanu, şef-oficiu. Redactare: Margareta Cebotari, bibliotecar principal.

Ne puteţi solicita informaţii despre literatura din colecţiile bibliotecii şi din alte domenii: artă, cultură, psihologie, etc. Aşteptăm sugestiile Dvs.

Medicina pentru adolescenţi. Listă bibliografică de recomandare din colecţiile bibliotecii „Ovidius”

Argument pentru lectură: Una dintre cele mai delicate perioade atât din viaţa copiilor cât şi a părinţilor este constituită de problemele impuse de pubertate. In aceasta perioada încep sa apară primele schimbări de natura fiziologică, hormonală dar si psihologica, iar mulţi dintre copii pot fi chiar înspăimântaţi de acest lucru.
Pentru ca perioada pubertăţii sa nu mai fie o problema şi să nu constituie un factor major de stres atât pentru părinţi, cât si pentru copii, este foarte important sa fiţi deschişi dialogului liber, indiferent de problema expusa de copilul Dvs.
În ajutorul informării corecte, vă propunem o selecţie la tema dată din literatura disponibilă pentru lectură publicului interesat.

1. Caracaş, Traian. Durerile celor două plăceri : (Alcoolul şi tutunul) / Traian Caracaş. – Bucureşti : Ed. Şt. şi Encicl., 1988. – 106 p.
2. Ciucă, Trăian. Boli transmisibile pe cale sexuală / Trăian Ciucă. – Bucureşti : Ed. Şt., 1993. – 214 p.
3. Clausener-Petit, Magali. Sexualitatea explicată adolescenţilor / Magali Clausener-Petit. – Ch.,2009. – 107 p.
4. Cuşnir, A. SIDA: grupele de risc / A. Cuşnir. – Ch., 1991. – 147 p.
5. Drăgan, Jenica. Aproape totul despre droguri / Jenica Drăgan. – Bucureşti : Ed. militară, 1994. – 207 p.
6. Gaudet, Etienne. Drogurile şi adolescenţa / Etienne Gaudet. – Bucureşti : Minerva, 2007. – 128 p.
7. Gheorghe, George M. SIDA, boala bolilor // George M. Gheorghe. Totul despre sănătate. Vol. II. – Bucureşti, 1988. – P. 73-82.
8. Gheorghiu, Alexandru. Ce trebuie să ştim pentru a fi mereu sănătoşi? / Alexandru Gheorghiu. – Bucureşti : Ed. Niculescu, 1994. – 225 p.
9. Grancea, Oana. Cartea băieţilor : Primul meu manual de educaţie sexuală / Oana Grancea. – Bucureşti : Teora, 2004. – 46 p.
10. Lozanu, Mina. Educaţia sexuală a tineretului.... / Mina Lozanu. – Ch., 1998. – 31 p.
11. Macfarlane, Aidan. Adolescenţii întreabă, doctorul răspunde... / Aidan Macfarlane ; Ann McPherson. – Bucureşti, 2008. – 121 p.
12. Manescu, Sergiu. S.I.D.A. / Sergiu Manescu ; Georgeta Paşcu. – Bucureşti, 1990. – 100 p.
13. Păunescu, Constantin. Necunoscutele înfăţişări ale sexualităţii în lumea copilăriei şi adolescenţei / Constantin Păunescu. – Bucureşti, 1990. – 32 p.
14. Popescu, Valeriu. Ocroteşte-ţi sănătatea ferindu-te de droguri : (Sfaturi pentru copii şi părinţi) / Valeriu Popescu. – Ch., 2004. – 19 p.
15. Radu, Nicolae. Psihologia vârstelor. Adolescenţa / Nicolae Radu. – Bucureşti, 1995. – 166 p.
16. Sălăgean, V. Adolescentul, familia şi reproducerea / V. Sălăgean ; D. Titieni. – Cluj-Napoca : Ed. Dacia, 1997. – 189 p.
17. Stagnara, Denise. Prima dată / Denise Stagnara. – Ch : Cartier, 2009. – 104 p.
18. Stavros, C. Droguri concomitente : (Alcool, tutun, cafea) / C. Stavros. – Bucureşti : Ed. Medicală, 1988. – 110 p.
19. Vaisman, Anne. Primele sentimente de dragoste / Anne Vaisman. – Ch. : Cartier, 2009. – 108 p.
20. Vaisman, Anne. Primele experienţe sexuale / Anne Vaisman. – Ch. : Cartier, 2009. – 1110 p.
Filiala „Ovidius” a BM „B. P. Hasdeu” deţine un fond valoros de literatură din diverse domenii ale cunoaşterii. Pentru a lărgi aria de informare şi comunicare a literaturii din domeniul medicinii vă propunem mai multe liste bibliografice de recomandare, grupate după principii de interes din partea unui public larg.
Selecţie: Victoria Cebanu, şef-oficiu. Redactare: Margareta Cebotari, bibliotecar principal.

Ne puteţi solicita informaţii despre literatura din colecţiile bibliotecii şi din alte domenii: artă, cultură, psihologie, etc. Aşteptăm sugestiile Dvs.

luni, 22 noiembrie 2010

O minte sănătoasă întru-n corp sănătos Listă bibliografică de recomandare din colecţiile bibliotecii „Ovidius”

Pornind de la legătura de necontestat între fizic şi psihic, de la cercetări psihosomatice mai mult sau mai puţin recente, putem afirma că un psihic puternic, bine controlat, poate frâna şi poate vindeca sau chiar preveni apariţia multor boli. Obiectivul acestei liste bibliografice este să aducă la cunoştinţă tuturor celor interesaţi de igiena mintală, volumele de carte existente în colecţia bibliotecii, pentru a-şi complecta nivelul informaţiilor la compartimentul dat.

1. Cungi, Charly. Cum putem scăpa de stres / Charly Cungi. – Iaşi : Polirom, 2003. – 212 p.
2. Enăchescu, Constantin. Tratat de igienă mintală / Constantin Enăchescu. – Bucureşti, 1996. – 266 p.
3. Ene, Sorin. Cum să ne învingem teama / Sorin Ene. – Iaş : Polirom, 2005. – 156 p.
4. Greene, Bob. Cum să construim fundamentul unui psihic sănătos // Greene Bob. Corpul perfect. – Iaşi : Polirom, 2007. – P. 31-97
5. Ivan, Sabin. Psihoterapia // Ivan Sabin. Sănătate fără medicamente. – Bucureşti, 1995. – P.141-149
6. Larocque, Maurice. Cum să slăbim prin controlul emoţiilor / Maurice Larocgue. – Iaşi: Polirom, 2006. – 246 p.
7. Mănescu, Sergiu. Caracteristicile generale ale dezvoltării fizice şi neuro-psihice a copiilor şi tinerilor / Mănescu Sergiu. Igiena. – Bucureşti, 1996. – P. 392-402.
8. Nica-Udangiu, St. Prevenirea unor îmbolnăviri psihice / St. Nica- Udangiu ; Lidia Nica–Udangiu. – Bucureşti, 1985. – 124 p.
9. Olărescu, Valentina. Psihoneurologia / Valentina Olărescu. – Ch., 2001. – 168 p.
10. Psihoterapia ca sistem / alcăt. : McDaniel Susan. – Iaşi : Polirom, 1996. – 212 p.
11. Royant-Parola, Sylvie. Cum să scăpăm de insomnii / Sylvie Royant-Parola. – Iaşi : Polirom, 2004. – 204 p.
12. Small, Gray. Gimnastica minţii ; O viaţă fără stres // Small Gray. Secretele longevităţii. – Iaşi : Polirom, 2007. – 44-72 ; P.105-136.
13. Scrivner, Jane. Dezintoxicaţi-vă mintea / Jane Scrivner. – Ch., 2002. – 164 p.
14. Tonu, Vitalie. Neliniştea şi depresia // Tonu Vitalie. Afecţiunile neuro-musculare. – Ch., 2002. – P.115-118.

Filiala „Ovidius” a BM „B. P. Hasdeu” deţine un fond valoros de literatură din diverse domenii ale cunoaşterii. Pentru a lărgi aria de informare şi comunicare a literaturii din domeniul medicinii vă propunem mai multe liste bibliografice de recomandare, grupate după principii de interes din partea unui public larg.
Selecţie: Victoria Cebanu, şef-oficiu. Redactare: Margareta Cebotari, bibliotecar principal.
Ne puteţi solicita informaţii despre literatura din colecţiile bibliotecii şi din alte domenii: artă, cultură, psihologie, etc. Aşteptăm sugestiile Dvs.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Afirmarea tinerilor talentaţi la biblioteca „Ovidius”







În parteneriat cu Ministerului Tineretului şi Sportului din RM şi Studioul Adolescenţi şi Tineret Radio Moldova, biblioteca «Ovidius» a coordonat şi s-a implicat în realizarea unei expoziţii-concurs de artă plastică, cu elegantul generic «Ni-i vârsta zbor de pasăre măiastră». La Casa Radio a avut loc activitatea de totalizare şi înmânare a premiilor. Primele trei premii au fost acordate de Ministerul Tineretului şi Sportului, fiind înmânate de dl Ion Ciobanu, ministru. Dl Alexandru Dorogan, director al Radio Moldova, şi-a expus admiraţia pentru talentul tinerilor participanţi la concurs şi a acordat premii din partea Companiei “Teleradio-Moldova”. Diploma de Menţiune din partea bibliotecii «Ovidius» şi un mic cadou (un set de cărţi) au fost înmânate la opt participanţi.
Pentru a avea un public larg de admiratori, lucrările plastice prezentate la concurs au avut parte de un vernisaj în sala bibliotecii „Ovidius”. Aici, de Ziua Studentului a avut loc o şedinţa festivă a clubului „Tinere talente”, însoţită de un superb spectacol literar-muzical. De fapt, mai multe instituţii de învăţământ şi-au adunat aici tinerele talente. Studenţi de la Universitatea Tehnică din Moldova, Colegiul de Construcţii, Colegiul Naţional de Comerţ, Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”, participanţi la studioul pentru adolescenţi „Semnal Junior” de la Radio Moldova, mulţi alţi adolescenţi activi social au venit cu versuri, creaţie proprie, melodii. Gânduri şi sentimente profunde izvorau din versurile create de Crina Popescu, Irina Bardiţa, Elena Mărgineanu, Nadia Usatîi. Melodiile interpretate la chitară de Eugen Cotruţă, Dumitru Talmazan, Natalia Croitoru au fost susţinute şi de cei aflaţi în sală. Elena Podoleanu, studentă cu o poziţie civic activă, membru al Parlamentului Tinerilor din Moldova, a povestit despre aportul pe care se străduie să-l aducă tinerii în dezvoltarea societăţii, prin implementarea a noi proiecte pentru tineri.
Din impresiile participanţilor la activităţi: a fost energizant, a fost creativ, a fost vesel, au avut noi posibilităţi de afirmare şi comunicare.
Margareta Cebotari, bibliotecar principal.

Lansare de carte la cenaclul “Ovidius”





La 10 noiembrie tinerii chişinăueni au fost invitaţis[ participe la activităţi culturale de amploare dedicate Zilei Tineretului.
Lansare de carte: «Cel rătăcit» de Aurelian Silvestru.
O sărbătoare de suflet au trăit elevii şi profesorii de la liceele “Univers LIONS”, “Nicolae Sulac”, “Prometeu” în cadrul lansării de carte “Cel rătăcit” de Aurelian Silvestru , avându-l pe autor şi pe scriitorii Iulian Filip, Ianoş Turcanu, Vasile Romanciuc în calitate de invitaţi. Pe post de moderator, s-a aflat scriitorul Ianoş Turcanu . Întâlnirea cu scriitorul Aurelian Silvestru a fost solicitată demult de cititorii noştri, de aceea sala bibliotecii părea neîncăpătoare pentru toţi doritorii.
Scriitorii prezenţi în sala bibliotecii au remarcat că autorul scrie o proză istorică de o frumuseţe aparte, cu dialoguri antrenante, care trezesc interesul cititorului, a adunat şi prezentat pentru lectură parabole şi aforisme remarcabile. Şi în romanul lansat se pot depista in text multe aforisme, cum ar fi: «Dacă te aşezi în genunchi prima dată, a doua oară nu te mai ridici». Sub acest înveliş de carte de aventuri se iveşte o carte care vorbeşte despre relaţia Om — putere, biserică — putere , intelectual — putere.
Spectacolul prezentat de către ansamblul folcloric de la liceul “Prometeu”a fost unul incomparabil, superb, au fost interpretate cântece pe versurile autorului.

Vernisaj de fotografii «Al cincilea anotimp»
În aceaiaşi zi a avut loc vernisajul de fotografii realizate de Andrei Viziru, angajat la Departamentul Proiecte şi Emisiuni Artistice Radio al Companiei de Stat «Teleradio- Moldova» , realizator al emisiunilor «Portrete literare», «În lumea artelor», autor ale volumelor «Autografe pe cer şi suiflet» (2002) şi «Cei şapte ani de acasă sau cele şapte miracole ale copilăriei» (2004).
Scriitoarea Galina Furdui a remarcat tenacitatea cu care Andrei Viziru, înarmat cu o cameră de luat vederi, optează pentru a opri clipa şi lumina evenimentelor, aparent banale, ce se întâmplă în jurul nostru, reuşind să surprindă semnificaţii deosebite în natura plaiului moldav, în arhitectura Chişinăul vechi şi nou.

vineri, 5 noiembrie 2010

Activităţi culturale în cadrul săptămânii dedicate tineretului (10-17 noiembrie 2010)

Biblioteca „Ovidius” va marca Ziua Internaţională a Tineretului şi Ziua Mondială a Studenţilor prin organizarea unor activităţi culturale la care sunt invitaţi tinerii chişinăuieni.

10.11.2010, ora 15.00
Expoziţie-concurs de artă plastică cu genericul Ni-i vârsta zbor de pasăre măiastră, ediţia a IV-a (şedinţa clubului Tinere talente)

11.11.2010, ora 13.30
Lansarea cărţii “Cel rătăcit”, autor Aurelian Silvestru (şedinţa cenaclului “Ovidius”)

15.11. 2010, ora 14.00
Spectacol literar-artistic: «Cartea - oază de lumină»

16.11.2010, ora 14.00
Oră de lectură: «20 de recorduri impresionante ale animalelor»

17.11.2010, ora 13.30
Discuţii-dezbateri la cartea „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija (cu participarea autorului)

joi, 4 noiembrie 2010

Biblioclub literar şi de creaţie „Spirit şi Intelect” - o nouă provocare la dialog



Formatul: club cognitiv de discuţii şi creaţie.
Data fondării: anul 2009
Locaţia: biblioteca „Ovidius”

Obiective: promovarea creaţiei tinerelor talente, promovarea autorilor autohtoni, a literaturii de calitate, sporirea interesului tinerilor pentru lectura din plăcere, promovarea colecţiilor bibliotecii, promovarea lecturii, a imaginii bibliotecii în comunitate.
Direcţii de activitate: discuţii literare şi cognitive pe direse teme; dialoguri interactive cu personalităţi din domeniul artei, culturii, literaturii; lectura şi discuţia în grup a unei cărţi alese de membrii clubului; lectura creaţiilor proprii.
Prezentare: Pe parcursul a doi ani de activitate la discuţiile-dezbateri din cadrul biblio-clubului tinerii de azi (liceeni, studenţi, masteranzi, tineri profesori) dovedesc cunoaştere profundă a filosofiei, istoriei, psihologiei şi desigur o pasiune profundă pentru lectură. Creaţiile proprii şi-au prezentat deseori Nina Bejan, Iurie Palanciuc, Corina Pungă, Nadejda Usatîi. Iar Lenuţa Popa, Ion Mischevca, Petru Cliofos, Vitalie Jereghi au venit întotdeauna cu comunicări de tentă filosofică. Foarte activă este Iulia Ciornîi, care a dezvăluit activitatea clubului în mai multe eseuri publicate în revista „Roua stelară”. Colaborarea amplă cu această revistă se datorează moderatorului clubului, dl Dumitru Mămăligă, care este redactorul acestei reviste.
Promovarea colecţiei bibliotecii s-a realizat prin prezentarea revistelor bibliografice a ediţiilor din fond, care au corespondenţe cu temele de dezbatere. Membrii clubului deseori împrumutau aceste cărţi, cât şi cărţile propuse de colegii lor, fiind atraşi de expunerile acestora. Au avut loc şedinţe ale clubului la care s-au elucidat teme diverse: Spiritul divin şi uman, Mari personalităţi în destinul omenirii, Cartea care merită să fie citită, Instinct şi intelect, Puterea cuvântului, puterea graiului matern, Interpretarea lecturii: ce şi cum citim ,Tinerii şi invazia subculturii, etc.

Membrii clubului: Antonovici Sorin, Bejan Nina, Bozian Natalia, Carpenco Iulia, Chistruga Cristina, Ciornîi Iulia, Cliofos Petru, Cotorobai Diana, Iepure Aglaia, Jereghi Vitalie, Lebedinschi Corina, Mereuţă Tatiana, Mischevca Ion, Palanciuc Iurie, Popa Elena, Pungă Corina, Sireţeanu Victoria , Usatîi Nadejda.

Această listă poate fi completată. Am deschis acest blog pentru a lărgi aria de participanţi la discuţii.

Invităm membrii clubului, cât şi toţi doritorii, să susţină rubricile permanente:
- Lecturi din plăcere (propune o carte care merită să fie citită)
- Dialog poetic (prezintă o creaţie proprie)
- Biblioteca în viaţa mea: ce am învăţat din cărţi şi mi-a ajutat în viaţă (eseuri, sugestii, memorii)
Biblioteca va susţine rubrica:
- O carte nouă în colecţiile bibliotecii (prezentarea achiziţiilor recente)

În egală măsură sunt binevenite sugestiile şi propunerile Dvs. pentru teme de discuţii interactive de la distanţă.

Informaţia pentru publicare o trimiteţi la adresa: margareta_c@hasdeu.md

Le spunem tuturor: Bun venit la biblioclubul interactiv „Spirit şi Intelect”!

luni, 19 iulie 2010

Dezvoltarea imaginaţiei copiilor în cadrul programului “Lecturile verii”





La filiala „Ovidius” vacanţa pentru cititori a început cu interesantul şi tradiţionalul program „Lecturile verii” – iubit şi aşteptat de micii cititori. Deschiderea programului a coincis cu frumoasa sărbătoare de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului. În fiecare an în scuarul magazinului UNIC se organizează un concert şi aici sunt amenajate platouri pentru desen pe asfalt, jocuri distractive şi întreceri sportive – toate pentru copii. Această distarcţie este organizată de Pretura Centru şi DPDC sec. Centru. Anul acesta filiala „Ovidius” a BM „B. P. Hasdeu” s-a alăturat din plin la această distracţie şi a început activitatea programului „Lecturile verii” împreună cu clovni, cu cîntece şi voie bună, cu cadouri şi surpize. Un grup de cititori ai bibliotecii au participat la concursul desenului pe asfalt „Creta fermecată”, unde copii au avut ocazia să reflecte în desen tot ce iubesc, tot ce-şi doresc, tot ce le place.
Dar o bună tradiţie este bună atunci când este continuată, astfel că noi am continuat această practică de a le da posibilitatea copiilor să-şi manifeste creativitatea prin desen, prin joc. În cadrul programului „Lecturile Verii – 2010” au fost organizate mai multe sesiuni de redare în desen a eroilor din cărţile citite, dar şi jocuri în colectiv. Astfel de activităţi sunt binevenite pentru copii, le stimulează creaţia şi imaginaţia, le dezvoltă fantezia şi orintarea în spaţiu şi nu în ultimul rând antrenează spiritul de competitivitate.
Mai apoi în curtea bibliotecii a fost amenajat un platou de desen şi s-a petrecut concursul desenului pe asfalt cu tematica „Bagheta Magică”. Copiii au avut de realizat un desen în care să redea: ce ai dori să schimbi cu o Baghetă Magică, unde ai dori să ajungi, ce cadaou ai face prietenilor, etc. Vă întrebaţi de ce aşa a fost denumit concursul? În cadrul lecturilor colective şi vizionărilor filmelor de desene animate am observat că copiii atrag atenţia la elementele ce pot face transformări miraculoase, cum ar fi: o baghetă magică, o vrajă, bunătatea unor personaje, eroi care fac doar bine fără a cere recompensă. Ei sunt frapaţi de Magia Cifrelor – cifra 3 (capra cu trei iezi, trei purceluşi), cifra 7 (Alba ca Zăpada şi cei 7 pitici). Aceste elemente îi entuzeasmează pe copii şi ei participă foarte activ la lectură, deseori discutând: ce ar face ei în locul eroului. Aşa a apărut ideea de a le oferi posibilitatea să-şi realizeze dorinţele cu o baghetă magică, prin tehnica desenului. Avînd tema de desen liberă, cu imaginara Baghetă magică, ei au desenat poieniţe cu flori (o poeiniţă pe care ar dori să o aibă în faţa casei), maşini şi avioane, un soare care să lumineze vieţle noastre, plaje, tabere de odihnă unde copiii doresc să ajungă, etc.
Întrebaţi dacă iubesc sa facă desene, copiii au făcut astfel de afirmaţii: prin desen pot reda ce-mi place şi pot schimba ceva ce nu-mi place; eu nu prea pot desena, dar aici sunt cu prietenii şi nimeni nu ma judecă cum am desenat; îmi place să desenez şi desenele mele să fie văzute de alţi copii, şi îmi place să concurez. Analizand desenele unui copil ne putem face o imagine despre lumea lui interioară, descoperim o latură a personalităţii lui. Deci, desenul este cel mai obişnuit mod prin care copiii îşi exprimă personalitatea, emoţiile, creativitatea. Ei folosesc desenul ca să dea o formă vizibilă ideilor şi observaţiilor lor.
Toţi doritorii de a-şi acumula noi cunoştinţe prin lectură, dar şi de a se distra, a desena, a participa la diverse concursuri şi jocuri sunt aşteptaţi cu drag la biblioteca „Ovidius”.

joi, 8 iulie 2010

Reportaje în culori la biblioteca «Ovidius»




Filiala «Ovidius» fiind un loc viabil, animat, practică în activitatea sa diverse acţiuni culturale destinate copiilor. Programul «Lecturile verii» - 2010 include tradiţional ore de lectură, concursuri de desene, vizionarea poveştilor, prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii preferaţi etc. Participanţi ai acestui program sunt copiii de la taberele de vară cu sejur de zi, deschise la liceele din sectorul Centru, cât şi preşcolarii, mulţi copii activişti ai centrelor comunitare, cititori pasionaţi de a afla tot timpul informaţiii noi, etc
Recent ne-am propus de a invita la bibliotecă copilaşii de la grădiniţele cu care colaborăm în cadrul programului extramuros «Ziua bibliotecii la grădiniţă» cu genericul «Lecturi magice», pentru a face un schimb de anturaj şi emoţii pozitive. Întâlnirea cu scriitorul Nicolae Spătaru a fost o modalitate de a apropia cît mai mult copilul de persoana ce scrie buchia maternă. Lansarea cărţii «Reportaje în culori» a scriitorului Nicolae Spătaru a făcut această apropiere reală şi foarte productivă. Trei grupe copii de la instituţiile preşcolare nr. 227 şi 53 au venit cu deosebită plăcere la lansarea acestei cărţi destinate copiilor curioşi şi creativi, această ediţie fiind o simbioză între culoare şi conţinut. Cartea include în paginile ei poezioare mici despre animalele cunoscute şi tot odată permite cititorului mic să coloreze, în desenul alăturat, aceste vietăţi drăguţe şi atrăgătoare.
Activitatea propriu zisă şi-a dat startul cu un recital de poezii incluse în cartea lansată, organizaţi fiind de Centrul Comunitar «Buburuza», participanţi activi la programul «Lecturile verii»: Cebanu Cristiana, Bejenari Ornela, Cucerescu Cristina, Sajin Victoria. Copilaşii de la grădiniţe au recitat poezii şi numărători, retrăind emoţiile unei ieşiri în public.
Autorul a continuat cu o prezentare a activităţii sale ca scriitor, povestind copiilor cum a început să scrie poezii pentru copii, fiind rugat de către educatoarea fiicei sale mai mici de a scrie nişte poezii despre cifre pentru un matineu. Atunci a apărut prima sa carte - «Cifrele în spectacol», fiind tot odată şi o dedicaţie fiicei sale Mariana-Nicoleta. Acest fapt s-a întâmplat în anul 2005, de atunci inspiraţia de a compune pentru micuţi a continuat să-l predomine şi a mai editat câteva cărţi pentru ei, prezentându-le copiilor altă frumoasă ediţie – cartea-jucărie “O zi plină de surprize” editată în formă de automobil.
Pe parcursul întâlnirii copiii au fost captivaţi de poeziile incluse în cartea lansată şi au dorit să cunoască mai multe poezii din creaţia scriitorului. Astfel au avut posibilitate să asculte cum citeşte autorul versurile sale: «Pisicul informatician», «Leul - regele savanei», «Deruta măgarului», «Porcul», fiind adresate lor spre rezolvare şi poezii-ghicitori: despre căţelul de usturoi, internet, elementele unui calculator, etc. Ei au dovedit că ştiu deja multe despre calculator, enumerând părţile principale ale lui: monitor, maus, tastaură.
Scriitorul a răspuns la mai multe întrebări, satisfăcând curiozitatea copiilor: unde şi-a petrecut copilăria, care sunt peripeţiile copilului Nicolae Spătaru, ce va mai scrie pentru copii. Cărţile cu autograf primite în dar de la autor au fost o mare bucurie pentru micii cititori, care au promis că vor veni la bibliotecă cu părinţii, pentru a împrumuta şi alte cărţi interesante.

Victoria CEBANU,
şef-oficiu, filiala «Ovidius»

vineri, 21 mai 2010

Atelierul profesional „Organizarea unui studiu sociologic”




A devenit o tradiție ca în cadrul manifestărilor culturale şi informaţionale desfăşurate pe parcursul „Săptămânii Uşilor Deschise” la filialele BM „B. P. Hasdeu” să includă în agenda de lucru și activităţi educaţionale de formare continuă a bibliotecarilor. Filiala „Ovidius”, aflată la a XVI-a ediţie a acestei activităţi complexe, a organizat atelierul profesional „Organizarea unui studiu sociologic”. Această temă a fost propusă de Departamentul Marketing, deoarece a fost des solicitată, fiecare filială având o vastă activitate de cercetare sociologică, dorind să îmbunătăţească evaluarea imaginii bibliotecii în comunitate, a serviciilor oferite, să-şi cunoască mai bine publicul de utilizatori şi non-utilizatori.

La acest seminar Nadejda Trofim, specialist în devenire în sociologie, a venit în faţa angajaţilor Bibliotecii Municipale cu o comunicare detaliată şi consistentă. Subiectele expuse: sociologia ca ştiinţă; tipuri de cercetări sociologice; determinarea temei şi scopului; alegerea metodei cercetării; tipurile de întrebări incluse în chestionare; structura unui chestionar, metode şi tehnici de evaluare, etc. S-au făcut precizări vizavi de claritate, corectitudinea gramaticală, topica utilizată la elaborarea unui chestionar. De asemenea are importanţă alegerea unui eşantion reprezentativ, totalizarea datelor obţinute, desfăşurarea şi evaluarea în timpul prestabilit încă la proiectarea sondajului. Atractivitatea temei propuse utilizatorului induce obţinerea unor răspunsuri sincere, aprecieri, propuneri din partea respondenţilor.

Cu certitudine, realizarea sondajelor ce vor urma după această instruire, va fi mai calitativă, profesionistă şi eficientă.

Deci, dacă formarea profesională va fi prioritară pe agenda de lucru a instituţiei şi a fiecărui angajat, obiectivele propuse în strategiile de dezvoltare vor fi îndeplinite, contribuind din plin la consolidarea bibliotecilor ca factor activ în viaţa culturală şi socială a comunităţii.

Biblioteca „Ovidius” - mediu atractiv de comunicare pentru toţi chişinăuienii


Manifestarea tradiţională a bibliotecilor din Chişinău sub genericul „Săptămâna Uşilor Deschise”, ediţia a XVI-a, s-a desfăşurat în perioada 8-14 mai la biblioteca „Ovidius”, filială a bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”. Fiind amplasată în sectorul Centru, activităţile s-au organizat în primul rând, în colaborare cu instituţiile preşcolare, liceale, pre-universitae, centre comunitare, dar şi cu suportul uniunilor de creaţie, ONG-urilor cu care avem de mai mulţi ani un parteneriat durabil. Au fost aşteptaţi la bibliotecă în aceste zile toţi chişinăuienii dornici de cunoaştere, de a admira creaţia culturală a scriitorilor, pictorilor, tinerilor talentaţi. Programul bogat şi divers al acestei săptămâni a fost sistematizat pe mai multe direcţii de acoperire a necesităţilor informaţionale, educative şi culturale ale chişinăuienilor.
Activităţile de prezentare a bibliotecii au început de sâmbătă, 8 mai, deoarece în această zi am avut ca oaspeţi o delegaţie a oamenilor de cultură din Orăştie, România, invitaţi de Societatea „Limba Noastră cea Română”, împreună cu care am realizat o memorabilă masă rotundă „Cartea - o prezenţă continuă în colaborarea ambelor maluri ale Prutului”. Donaţia de carte din partea orăştenilor a fost binevenită pentru colecţiile bibliotecii noastre.
Formarea culturii informaţionale a cetăţenilor fiind una din direcţiile centrale în activitatea unei biblioteci moderne, am organizat foarte multe vizite ale elevilor şi studenţilor, în cadrul cărora se prezintă colecţiile şi serviciile bibliotecii, fapt ce contribuie la sporirea numărului de doritori de a se înscrie la bibliotecă. S-a continuat perfecţionarea abilităţilor de utilizare a serviciilor virtuale propuse de biblioteca „Ovidius”, în acest scop fiind desfăşurate ore de instruire sub diverse forme: joc bibliografic „Ce ştii despre bibliotecă?”, ora de informare „Cartea te învaţă”, cazinou intelectual „Biblioteca - cartea cărţilor”, etc.
În cadrul programului „Copiii Chişinăului citesc o carte”, organizat tradiţional de filialele BM „B. P. Hasdeu” a avut loc prezentarea cărţii „Grăuncioare de lumină” de Ion Hadârcă, care va fi promovată spre lectură în acest an. Fiind selectate, prin metoda anchetei, cărţi şi forme de organizare a activităţii programului estival „Lecturile verii” am invitat copiii din sector să fie participanţi activi.
Sub genericul „Natura ne îndeamnă la creaţie” şi-a prezentat expoziţia personală Nina Bejan, voluntar al bibliotecii noastre, fiind totodată şi moderator al clubului de creaţie „Miracol”, unde copiii învaţă să confecţioneze obiecte frumoase din mărgeluşe, atât de admirate de vizitatorii ce au păşit pragul bibliotecii „Ovidius” în aceste zile. S-a organizat un vernisaj al tânărului plastician Valentin Osadcii, absolvent al Academiei de Arte din Bucureşti, ale cărui picturi ne îndeamnă la meditaţie. Expoziţia va fi deschisă pentru public până la 15 iunie.
Prezentarea unor ediţii recente şi de valoare ale editurii „ARC” a finisat şirul manifestărilor dedicate promovării lecturii şi bibliotecilor, care sunt spaţii informaţionale şi culturale de calitate, fiind susţinut şi un frumos program de melodii interpretate la instrumente populare de un grup de elevi, sub conducerea profesoarei Aurelia Serjant, de la liceul „Nicolae Sulac”.
Tot în această săptămână am început campania „Fii bibliotecar pentru o oră”, care are drept scop recrutarea noilor doritori pentru a participa la programul de voluntariati „Prietenii bibliotecii”. Pe parcursul verii, atunci când copiii au mai mult timp liber, sunt invitaţi de a veni şi a încerca să vadă din interior, ce înseamnă profesia de bibliotecar. În egală măsură programul este deschis pentru toţi chişinăuienii, de toate vârstele, care doresc să se încadreze la o activitate socială, în beneficiul comunităţii lor. Vă aşteptăm.

duminică, 9 mai 2010

SĂPTĂMÂNA UŞILOR DESCHISE





PROGRAM
8 mai – 14 mai


Sâmbătă 08.05.2010

orele 13.00 Masă rotundă „Cartea – o prezenţă continuă în colaborarea ambelor maluri ale Prutului”. Participă: Societatea „Limba Noastră cea Română”, o delegaţie a oamenilor de cultură din Orăştie (România), scriitori, ziarişti, bibliotecari din Moldova.
Moderatori: Elena Butucel, Valentina Butnaru

Duminică 09.05.2010

orele 12.00 Expoziţie personală „Natura ne inspiră la creaţie” (confecţii manuale, autor : Nina Bejan, voluntar al bibliotecii „Ovidius”)

orele 13.00 Club de creaţie „Miracol” (moderator – Nina Bejan), prezentarea lucrărilor
efectuate de copii

orele 14.00 Prezentarea expoziţiei de carte : Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină...
(Lucian Blaga – 115 ani de la naştere)

Luni 10.05.2010

orele 10.00 –14.00 Excursii la bibliotecă, elevii liceului „Nicolae Sulac”
Biblioteca „Ovidius” – spaţiu informaţional de calitate.
Prezintă: Liuba Ciobanu

orele 10.00 Program extramuros „Ziua bibliotecii la grădiniţă”
Joc „Microfonul magic”. Conversaţie-interviu: „Ce ştii despre bibliotecă?”
(Grădiniţa nr.53)

Campania „Fii bibliotecar pentru o oră”: recrutarea noilor voluntari

Marţi 11.05.2010

orele 10.00 –14.00 Excursii la bibliotecă, clasele V-VIII , şcoala nr 41,
Biblioteca „Ovidius” – spaţiu informaţional de calitate.
Prezintă: Margareta Cebotari

orele 11.00 Cazino intelectual: concurs cognitiv „Biblioteca – casa cărţilor”

orele 12.00 Program extramuros pentru persoane cu dezavantaj
„Împreună cunoaştem mai mult”. Oră de informare: „Cartea te învaţă”

Campania „Fii bibliotecar pentru o oră”: recrutarea noilor voluntari

Miercuri 12.05.2010

orele 10.00 –14.00 Excursii la bibliotecă , clasele V-VIII, liceul „Univers Lions”
Biblioteca „Ovidius” – spaţiu informaţional de calitate.
Prezintă: Margareta Cebotari

orele 12.00 Lansarea programului „Lecturile verii” – 2010
Prezintă: Natalia Gordila

orele 13.00 Masă rotundă: Master - class Organizarea unui studiu sociologic

Campania „Fii bibliotecar pentru o oră”: recrutarea noilor voluntari


Joi 13.05.2010

orele 10.00 –14.00 Excursii la bibliotecă, studenţii anului I Colegiul Politehnic
Biblioteca „Ovidius” – spaţiu informaţional de calitate
Prezintă: Victoria Cebanu

orele 13.00 Lansarea cărţii „Grăuncioare de lumină”, autor Ion Hadârcă

Zi de informare. Prezentarea expoziţiilor:
Noutăţi editoriale
Grigore Vieru – plecat ca să rămână viu
Europa – calea spre viitor
Pregăteşte-ţi BAC-ul!
Familia – zidul societăţii
Ovidius – moştenirea latinităţii

Campania „Fii bibliotecar pentru o oră”: recrutarea noilor voluntari.


Vineri 14.05.2010

orele 10.00 –14.00 Excursii la bibliotecă, studenţii anului I, Colegiul Republican Agricol Biblioteca „Ovidius” – spaţiu informaţional de calitate
Prezintă: Margareta Cebotari

orele 11.00 Oră de psihologie „Vârsta preadolescentă şi beneficiile ei”

orele 13.00 Activitate festivă
Mesaje de salut din partea decidenţilor şi partenerilor
Prezentarea ediţiilor recente ale editurii ARC (colecţia S.O.S; colecţia „Cartea de
lectură”; volumul Aleea clasicilor de Călina Trifan)
Recital muzical, participă copiii de la Centru de creaţie „Floarea soarelui”
Aprecieri: parteneri, cititori, voluntari.

Campania „Fii bibliotecar pentru o oră”: recrutarea noilor voluntari